Matteo Salvini, vicepremier al Italiei, consideră că trecerea la mașini electrice în doar 12 ani reprezintă o „sinucidere” și un „cadou” făcut industriei auto chineze.
Vicepremier al guvernului italian și ministru al transporturilor, Matteo Salvini și-a exprimat dezaprobarea față de decizia Parlamentului European de a aviza propunerea Comisiei Europene privind interzicerea vânzărilor de mașini cu motoare termice în 2035.
Regulile aprobate la începutul acestei săptămâni de Parlamentul European impun ca până în 2035 producătorii de automobile să realizeze o reducere cu 100% a emisiilor de CO2 de la mașinile noi vândute, ceea ce ar face imposibilă vânzarea de vehicule noi alimentate cu combustibili fosili în Uniunea Europeană.
Cu un astfel de plan, Italia ar avea mult de pierdut dat fiind faptul că pe teritoriul său se află uzine ale unor mărci precum Fiat și Alfa Romeo, care utilizează încă motoare cu ardere internă. De altfel, Italia s-a aflat printre cele cinci state europene, inclusiv România, care au solicitat Comisiei Europene (CE) să amâne cu cinci ani planul de interzicere a vânzărilor de mașini noi alimentate cu benzină sau motorină…
Accesați articolul integral pe






















































































