Un fost mercenar Wagner a recunoscut într-un interviu pentru The Guardian că a ucis și torturat zeci de prizonieri de război ucraineni. Fostul comandant spune că nu regretă nimic și că nu știe cum a reușit să scape cu viața din Ucraina.
Alexei Savichev, în vârstă de 49 de ani, un fost deținut rus recrutat de grupul Wagner în septembrie anul trecut, a declarat pentru The Guardian într-un interviu telefonic că a participat la execuții ale prizonierilor de război ucraineni în timpul celor șase luni în care a luptat în estul Ucrainei.
„Ni s-a spus să nu luăm niciun prizonier și să îi împușcăm pe loc”, a spus Savichev.
În timp ce lupta în apropiere de Soledar din estul Ucrainei, în toamna anului trecut, Savichev susține că a participat la uciderea a 20 de soldați ucraineni care erau înconjurați.
„I-am ciuruit”
„I-am ciuruit cu gloanțele noastre”, a spus el. „Este război și nu regret niciun lucru pe care l-am făcut acolo. Dacă aș putea, m-aș întoarce”.
Cu altă ocazie, Savichev împreună cu alți luptători wagnerieni, a ucis „câteva zeci” de prizonieri de război ucraineni răniți, „aruncând grenade” în șanțul în care erau ținuți în apropierea orașului Bahmut, în ianuarie. „Torturam și soldați, nu existau reguli”, a spus Savichev…
Accesați articolul integral pe


























































































