libertatea.ro
libertatea.roActualitateNational

Gabriela Firea: Unul din cinci cupluri din România este infertil

Gabriela Firea, ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, a anunţat, miercuri, aprobarea unui sprijin financiar de 15.000 lei pentru acoperirea costurilor tratamentului in vitro, în condiţiile în care unul din cinci cupluri din România este infertil, informează Agerpres.

„Proiectul de astăzi vine ţintit aici şi anume un sprijin de 15.000 lei pentru acoperirea întregii proceduri de fertilizare in vitro pentru cuplurile sau femeile singure care vor să apeleze la acest tratament. Sper ca până la sfârşitul anului să avem primele beneficiare”, a declrat Gabriela Firea, în şedinţa de guvern.

„Din păcate, în România anul trecut s-au născut cei mai puţini copii – 180.000, iar anul acesta cu 20% mai puţin, până acum. Înregistrăm o înrăutăţire a situaţiei. (…) Sunt cauze multiple. De multe ori, situaţia financiară îi împiedică să decidă să aibă copii”, a adăugat Gabriela Firea.

Potrivit ministrului Familiei, „în ultimii ani, există şi o altă mare problemă legată de domeniul sănătăţii şi anume infertilitatea. Unul din cinci cupluri din România este infertil”… [continuare]


Accesați articolul integral pe libertatea.ro

Declinarea răspunderii! stirihub.ro este un agregator automat al media din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (libertatea.ro). Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – contact@stirihub.ro. Conținutul va fi șters în 24 de ore.

Care este reacția ta la acest articol?

Alții au citit si ...

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *