infoFestival
infoFestivalMuzica

EUROPAfest – Bucharest International Jazz Competition București, capitala jazz-ului mondial

EUROPAfest – Bucharest International Jazz Competition, cotat de BBC între primele 3 concursuri de jazz din Europa, și-a câștigat locul între evenimentele de jazz sonore la nivel mondial, fiind apreciat deopotrivă de public, artiști și specialiști.

De 13 ani festivalul prezintă o varietate de stiluri de jazz, artiști ai noii generații și proiecte din centre de jazz recunoscute în întreaga lume. Cu o identitate puternică și în peisajul cultural autohton BIJC aduce an de an în sălile de concerte un număr tot mai ridicat de spectatori.
În perioada 11 – 18 mai, sub sloganul “100% jazz” evenimentul oferă concerte, workshopuri și jam sessions animate de artiști cu backgrounduri culturale diferite și cu evenimente internaționale prestigioase în portofoliu.
Se anunță un regal de jazz, o ediție interesantă, in Semifinală intrând 16 trupe de jazz din 13 țări care se luptă pentru câștigarea Marelui Premiu. Într-o varietate de formule scenice – quintet, quartet, trio și duo, artiștii vor prezenta noile tendințe de jazz din Australia, Azerbaijan, Bulgaria, Franța, Germania, Italia, Japonia, Luxemburg, Polonia, Rusia, Turcia, SUA și Ucraina.
Selecția trupelor, realizată de specialiști, a avut la bază atât valoarea artistică, cât și satisfacerea cerințelor publicului. Mai multe informații despre artiști vor fi publicate pe www.bucharestjazz.ro.

Pentru 8 zile Bucureștiul devine capitala jazz-ului mondial, oferind iubitorilor de muzică seri memorabile cu ritmuri originale, idei îndrăznețe și combinații surprinzătoare.
Oricine iubește jazz-ul sau vrea să-l descopere este invitat de jmEvents să vină la EUROPAfest – Bucharest International Jazz Competition. Pe lângă spectacole de jazz autentice, pline de bună dispoziție, își poate alege și o trupă preferată pe care să o susțină până în Finală.
Sub sloganul It’s all about live quality music!, EUROPAfest, singurul festival din Europa care reunește 4 genuri muzicale – jazz | blues | pop | clasic prezintă în perioada 9 – 18 mai, peste 250 de artiști din 35 de țări. Pe lângă Bucharest International Jazz Competition, agenda festivalului mai cuprinde: Opening Gala Concert, concerte de jazz, blues, pop și muzică clasică, Jeunesses International Music Competition Dinu Lipatti, master-classes și workshopuri, Caffe Festival, Festival’s corner și Gala EUROPAfest.

Care este reacția ta la acest articol?

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alții au citit si ...