elle.ro
elle.roRelatii & Cuplu

Cum îi arăți noului partener că tu chiar îți dorești o relație serioasă

Ești hotărâtă să nu accepți mai puțin decât ceea ce îți dorești. Iar pentru o relație serioasă inclusiv comportamentele tale trebuie să se alinieze cu vorbele.

Timpul și efortul investite într-o relație funcționează ca un soi de antrenament. Practic ai exersat abilități relaționale care îți vor folosi în viitor, chiar dacă relația în care ai fost s-a încheiat. Și mai departe știi exact ce vrei, o relație serioasă, nu aventuri sau prietenie cu beneficii. Nici să stai într-o perpetuă incertitudine cu lunile sau anii, până își dă seama noul partener că e dispus să își asume cu adevărat relația voastră. Și cel mai probabil dacă are acest tipar în care e permanent nehotărât nu se va întâmpla nicio minune. Iar decizia ta de a avea o relație serioasă este susținută în primul rând de tine.

Discuțiile aferente

Nu este nicio problemă dacă vei clarifica acest aspect încă de la primele întâlniri. Stabiliți cum anume vă folosiți energia. Poate că și el dorește același lucru ca și tine, poate că mai degrabă țintește spre o relaționare mai relaxată, fără implicarea părinților, vacanțe și locuit împreună. Evident că nu știi dacă veți funcționa bine în doi, dar cel puțin știi că aveți aceeași perspectivă, aceeași linie de start[continuare]


Accesați articolul integral pe elle.ro

Declinarea răspunderii! stirihub.ro este un agregator automat al media din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (elle.ro). Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – contact@stirihub.ro. Conținutul va fi șters în 24 de ore.

Care este reacția ta la acest articol?

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alții au citit si ...