Te întrebi când apare Alice in Borderland sezonul 3? Cel mai probabil, tocmai ai terminat cel de-al doilea sezon și ți-ai dat seama că povestea încă nu s-a terminat. Ai dreptate, asta pentru că mai sunt multe de spus, iar povestea nu a ajuns la final.
De când a apărut sezonul al doilea pe platforma de streaming Netflix (pe 22 decembrie 2022), serialul japonez a reușit să rămână în top 10 în mai multe țări, pentru o perioadă lungă de timp. De asemenea, au început să apară tot mai multe păreri împărțite – tabăra Alice in Borderland versus tabăra Squid Game. Foarte multe persoane susțin că serialele sunt destul de asemănătoare și, chiar dacă este așa, nu putem pune semnul egal între cele două.
Fiecare are propria poveste, propria dinamică, reușind să iasă în evidență în special prin tema abordată – un fel de univers distopic, în care provocările la care sunt supuși „participanții” (în mod voluntar sau nu) sunt dintre cele mai bizare și interesante. Miza este, acum, mai mare decât oricând, întrucât personajele de care ne-am atașat cu toții se pare că vor avea de-a face cu „cartea supremă” – Joker-ul, cel care odată înfrânt le va aduce și posibilitatea de a scăpa din acest univers haotic și plin de pericole al serialului japonez… [continuare]
Accesați articolul integral pe techcafe.ro

























































































