Autoritățile au anunțat în ultimul bilanț, cel de marți, 9.864 de cazuri noi de COVID. Totodată, au fost raportate și 43 de decese, dintre care două raportate anterior intervalului de referință.
Ministerul Sănătății va anunța în bilanțul de la ora 13:00 numărul de cazuri de COVID înregistrate în ultimele 24 de ore.
Potrivit bilanțului de ieri, 9 august, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 9.864 de cazuri noi de persoane infectate cu COVID, după efectuarea a 32.203 teste. 1.996 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 382 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
În unitățile sanitare de profil, potrivit aceluiași bilanț, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 4.077.
De asemenea, la ATI sunt internate 295 de persoane, dintre care 257 sunt nevaccinate.
Autoritățile au anunțat în bilanțul de marți și 43 de decese (20 de bărbați și 23 de femei), dintre care două decese raportate anterior intervalului de referință.
Până ieri, 9 august, 66.236 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.
Cum au evoluat numărul de cazuri noi și numărul testelor efectuate în ultimele zile:
- Bilanț COVID 9 august – 9.864 de cazuri – 32.203 de teste
- Bilanț COVID 8 august – 4.689 de cazuri – 15.037 de teste
- Bilanț COVID 7 august -3.518 de cazuri – 12.618 de teste
- Bilanț COVID 6 august – 6.441 de cazuri – 21.010 de teste
- Bilanț COVID 5 august – 7.765 de cazuri – 25.037 de teste
- Bilanț COVID 4 august – 8.617 de cazuri – 27.413 de teste
- Bilanț COVID 3 august – 9.106 de cazuri – 28.733 de teste
Citiți articolul original pe libertatea.ro
























































































