hotnews.ro
hotnews.roNational

INTERCEPTĂRI Educatoarele au tăcut după ce doi băieți instituționalizați de 16 ani au fost agresați sexual de un preot în biserică: „Chestia asta rămâne între noi și Dumnezeu”

Un raport publicat în februarie de organizația Salvați Copiii România a remarcat că, între 2014 și 2020, autoritățile au respins acuzațiile în aproximativ 80% din cazurile privind abuzul sexual asupra minorilor. Dar nu doar autoritățile asistă la agresiuni.

În cazul de abuz sexual din Satu Mare, pe care HotNews.ro îl publică astăzi, educatoarele nu au crezut ce spun victimele. Așa cum reiese din dosarul penal consultat de jurnaliști, grija educatoarelor a fost „Să nu afle presa”.

  • Nici șefa educatoarelor din centrul din Satu Mare nu a reacționat când al doilea tânăr a venit și a spus că „Preotul a vrut să mă violeze”.
  • Adolescentul a amenințat că se duce el la poliție. Procurorul a obținut mandat ca să fie interceptat telefonul preotului Silaghi. Acesta a fost înregistrat când a spus la telefon că i-a mângâiat în zonele intime pe „Doi prunci de la Casa de Copii”.
  • În România, mărturiile victimelor sunt cu atât mai dificil de obținut cu cât, după cum arată numeroase documente oficiale, citate de recentul Raport al Departamentului de Stat privind situația drepturilor omului în România, ne lipsesc „săli de interviu adaptate copiilor și utilizarea unor metodologii larg recunoscute, dezvoltate de psihologii pentru copii”.
  • Atenție, acest articol conține cuvinte ofensatoare și prezentarea unor scene de abuz sexual.

Preotul August Dorel Silaghi, 60 ani, paroh al Bisericii Sfinții Petru și Pavel din municipiul Satu Mare era un vizitator frecvent al căsuței de tip familial din oraș. Acesta era un mic centru social, aflat în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC), în care adolescenții instituționalizați sunt învățați să se gospodărească și să trăiască precum într-o familie… [continuare]


Accesați articolul integral pe hotnews.ro

Declinarea răspunderii! stirihub.ro este un agregator automat al media din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (hotnews.ro). Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – contact@stirihub.ro. Conținutul va fi șters în 24 de ore.

Care este reacția ta la acest articol?

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alții au citit si ...