promotor
promotor.roActualitateNational

44% dintre vehiculele controlate în trafic în primele 6 luni din 2023 au avut defecte tehnice majore

Aproape jumătate dintre vehiculele controlate în trafic în prima partea a anului au avut defecte tehnice majore și au fost declarate neconforme.

44,16% dintre vehiculele controlate în trafic în primele șase luni din 2023 au avut deficienţe tehnice majore şi/sau periculoase şi au fost declarate neconforme, se arată într-un comunicat al Registrului Auto Român, relatează Agerpres via G4Media.ro.

„Registrul Auto Român a verificat în trafic, din punct de vedere tehnic, în primele şase luni din anul 2023, 44.472 de vehicule, la nivelul întregii ţări. În urma controalelor, inspectorii RAR au constatat că 44,16% dintre acestea aveau deficienţe tehnice majore şi/sau periculoase, motiv pentru care au fost declarate neconforme. Cele mai multe neconformităţi au fost constatate la: instalaţia electrică de iluminare-semnalizare (27,54%); emisiile poluante (22,1%); punţi, jante, anvelope şi suspensie (13,04%); vizibilitate (12,81%); şasiu şi elemente ataşate şasiului (11,08%)”, se arată în comunicatul publicat de RAR.

Au fost depistate neconformităţi la sistemul de frânare la 5,57% dintre vehiculele controlate şi în 1,9% din cazuri au fost constatate probleme la sistemul de direcţie. În urma verificărilor efectuate au fost depistate deficienţe legate de poluare la 2.820 de vehicule dintre cele controlate.

…[promotor.ro]


Accesați articolul integral pe promotor.ro

Declinarea răspunderii! stirihub.ro este un agregator automat al media din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (promotor.ro). Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – contact@stirihub.ro. Conținutul va fi șters în 24 de ore.

Care este reacția ta la acest articol?

Alții au citit si ...

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *