techcafe.ro
techcafe.roBusiness

Meta, pe lista neagră a autorităților din Irlanda: Amendă de 1,2 miliarde euro

Meta a reușit să devină în ultimele zile un subiect de vâlvă pentru cei din domeniul tech, dar nu numai, deoarece acest anunț este, de fapt, de interes, pentru orice utilizator al social media ce își dorește siguranță în mediul virtual.  Dacă nu cu mult timp în urmă, TikTok a avut o „altercație” cu autoritățile americane pe același principiu, a situației GDPR, se pare că nici Meta nu este în topul companiilor ce asigură protecția datelor utilizatorilor într-un mod optim.

Conform informațiilor prezente, Meta este datoare cu 1,2 miliarde euro, iar, în cazul platformei Facebook, cel puțin, transferul de date al utilizatorilor europeni către Statele Unite va fi întrerupt. Cu toate acestea, compania asigură derularea activității în parametri normali, utilizatorii putându-se bucura de toate funcțiile cu care Meta ne-a obișnuit.

Reprezentanții Meta declară faptul că nu vor rămâne impasibili, și că vor face apel asupra deciziilor luate anterior de către Autoritatea din Irlanda. Notăm, „amenda nejustificată și neesențială” va fi contestată de reprezentanții Meta, aceștia considerând-o un afront asupra capacității lor de a gestiona cu succes datele utilizatorilor săi…


Accesați articolul integral pe techcafe.ro

Declinarea răspunderii! stirihub.ro este un agregator automat al media din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (techcafe.ro). Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – contact@stirihub.ro. Conținutul va fi șters în 24 de ore.

Care este reacția ta la acest articol?

Alții au citit si ...

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *