Discontinuităţile semnalate de părinţi privind aprovizionarea cu soluţiile pediatrice pe bază de ibuprofen şi paracetamol sunt cauzate de deficienţe de disponibilitate la nivel mondial a materiilor prime (substanţă activă, excipienţi) şi a materialelor (recipiente, mensuri, linguriţe) utilizate în fabricaţie, semnalează Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România.
Consumul de soluţii pediatrice antipiretice a crescut exponenţial în ultimele luni din cauza sezonului sever de infecţii acute ale căilor respiratorii (IACR), ajungându-se în cazul produselor care conţin ibuprofen şi paracetamol la consum cu peste 50% mai mare decât în aceeaşi perioadă a anului 2021 şi chiar mai mare decât cel dinainte de pandemia de Covid-19, atrage atenţia PRIMER în luarea de poziţie trimisă către Economica.net.
Consumul susţinut de soluţii pediatrice antipiretice a condus la dispariţia acestor medicamente, deşi producătorii au pus în vânzare cantităţi mult mai mari decât în anii precedenţi, inclusiv mai mari decât în anul 2019, spune PRIMER…
Accesați articolul integral pe





















































































