Eurodeputaţii statelor europene au ajuns la un acord pentru a interzice toate importurile de gaz rusesc în Uniunea Europeană din toamna lui 2027, au anunţat ei, informează AFP, conform Agerpres.
Ce înseamnă această înțelegere pentru sistemul energetic european
Acesta este un compromis între Parlamentul European, care dorea o interdicţie mai rapidă, şi statele membre, care doreau ceva mai mult timp.
Pentru gazoducte, interdicţia de contracte pe termen lung, cele mai sensibile, pentru că acoperă uneori zeci de ani, va intra în vigoare pe 30 septembrie 2027, sub rezerva ca stocurile să fie suficiente, şi se va aplica cel târziu de la 1 noiembrie 2027… [continuare]
Accesați articolul integral pe wall-street.ro





























































































