rfi.ro
rfi.roInternational

Joe Biden pune din nou pe masă, în Orientul Mijlociu, soluția celor două state

Președintele american spune că, în ultimele săptămâni, a stat de vorbă cu mai mulți lideri din zonă pentru a se asigura că, după ce războiul dintre Israel și Hamas se va încheia,  există „speranta pentru un viitor mai bun in regiune.” Nu în ultimul rând, Joe Biden a condamnat atacurile coloniștilor israelieni extremiști asupra palestinienilor în Cisiordania, a spus că aceștia toarnă gaz pe foc și a cerut să fie trași la răspundere.

Joe Biden:

  • în opinia noastră, trebuie să fie o soluție cu două state
  • Sunt convins că unul dintre motivele pentru care Hamas a atacat atunci când a făcut-o, nu am nicio dovadă în acest sens, dar așa îmi spune instinctul, este din cauza progresului pe care îl făceam către integrarea regională a Israelului
  • am insistat, în același timp, ca aspirațiile poporului palestinian să facă parte din acel viitor
  • Sunt în continuare alarmat de coloniștii extremiști israelieni care atacă palestinienii din Cisiordania

Pe 29 noiembrie 1947, Adunarea Generală a ONU a adoptat Rezoluția 181 care împărțea Palestina, aflată a vremea respectivă sub mandat britanic, în două state independente, unul arab și altul evreiesc. Ierusalimul avea un statut special și intra sub control international. Liderii arabi din Orientul Mijlociu au refuzat planul, argumentând că evreii primeau 56% din teritorii, deși la vremea respectivă populația evreiască era mult mai mica.

Pe 14 mai 1948, David Ben-Gurion, șeful Agenției Evreiești, a proclamat înființarea Statului Israel. Președintele SUA, Harry S. Truman a recunoscut noua națiune în aceeași zi. 24 de ore după aceea, Israelul a fost atacat de o coaliție formată din cinci state arabe: Egipt, Iordania, Irac, Siria și Liban. Israelul a câștigat acest război și a ocupat și alte teritorii decât cele prevăzute în rezoluția ONU. 700.000 de palestinieni au devenit refugiați…


Accesați articolul integral pe

Declinarea răspunderii! stirihub.ro este un agregator automat al media din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (rfi.ro). Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – [email protected]. Conținutul va fi șters în 24 de ore.

Care este reacția ta la acest articol?

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alții au citit si ...