FCSB continuă să se adâncească în a doua jumătate a clasamentului din Superliga României, după ce a reușit doar o remiză, 1-1, în deplasare cu ultima poziționată, CS Mioveni. Până acum, formația lui Nicolae Dică numără trei egaluri și o înfrângere, iar argeșenii un egal și trei înfrângeri.
Mai mult, gazdele au fost cele care au deschis scorul, prin Ionuț Balaur (26′), iar egalarea a venit pe final de meci, prin David Miculescu (79′) – de alltfel aflat la prima sa reușită la FCSB.
Începutul de campionat l-a determinat pe fostul președinte de imagine al FCSB, Helmuth Duckadam, să tragă un semnal de alarmă: „Dacă nu reușești să câștigi cu Mioveni, ai șanse tot mai mici la campionat”, a comentat acesta pentru DigiSport.
Pe de altă parte, antrenorul lui FCSB, Nicolae Dică, s-a arătat neputincios în fața dificultăților care s-au abătut asupra lui. „Ne așteptam să avem un joc greu, știam că pe teren propriu sunt mai buni decât în deplasare, nu am reușit să punem mai multă presiune pe ei. Am primit un gol cum doar noi puteam primi. În a doua repriză, am reușit să egalăm, le-am cerut în ultimele minute să ducem mingile la margine, nu am făcut asta, pe final puteam pierde meciul, pentru că cei de la Mioveni au avut mari ocazii de a marca.
Din păcate, nu am reușit să câștigăm în campionat. Ajungem în careu, ne creăm ocazii și nu reușim să marcăm. Din păcate, întârzie victoria, dar trebuie să vină în meciul următor, avem obiectiv campionatul, se câștigă cu echipele mici. Sunt meciuri importante, le-am spus jucătorilor înainte de joc, dar nu am reușit să îi capacitez.
Nu mai știu, vreau să joc cu jucătorii din trei în trei zile, dar am un meci, se accidentează unul doi, încerc să le dau minute și altora și să îi odihnesc pe unii, mi-e teamă de accidentări. Ne putem bate pe două fronturi, am încredere în lotul meu. Au fost OK jucătorii noi, nicio problemă din partea mea”, a declarat Nicolae Dică. În prezent, echipa sa ocupă locul 11 în campionat, iar etapa viitoare va întâlni, acasă, Chindia Târgoviște, poziționată pe 13.
Probleme și-n cupele europene
Pe lângă problemele din campionat, Nicolae Dică are motive de îngriijorare și în cupele europene, cu Dunajská Streda, în turul trei al Conference League – când antrenorul va avea dificultăți în alcătuirea primului 11. Din informațiile de până acum, Ovidiu Popescu, titular în defensiva FCSB, va fi indisponibil, după accidentarea suferită.
Pe lângă el, Nicolae Dică nu se mai poate baza nici pe mijlocașul suspendat Andrei Cordea și accidentații din turul european, atacantul Florinel Coman și fundașul muntenegrean Risto Radunović. Iar o chichiță administrativă face ca nici mijlocașul Radu Boboc să nu poată intra în calculele pentru joi, fiind legitimat la echipă abia după ce a fost predată lista către UEFA cu lotul pentru dubla întâlnire Dunajská Streda, în aceeași situație fiind și mijlocașii Eduard Rădăslăvescu și Marco Dulca.
FCSB va întâlni Dunajská Streda, joi, de la 20.30, pe teren propriu, după ce a câștigat cu 1-0 în deplasarea de la formația slovacă.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro.
Citiți articolul original pe click.ro