ziare.com
ziare.comInternațional

Explicațiile date de șeful diplomației din Austria după eliberarea de vize pentru politicieni ruși sancționați

Austria a stârnit controverse după ce a eliberat vize pentru o serie de politicieni ruşi sancţionaţi, pentru ca aceştia să poată participa la o viitoare reuniune a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE).

Ministrul austriac de Externe, Alexander Schallenberg, a explicat într-un interviu pentru „The Washington Post” că această decizie a fost o „necesitate”.

Întrebat de ce a eliberat aceste permise, din moment ce ştia că îi deranjează pe vecini şi aliaţii săi, şeful diplomaţiei din Austria a menţionat că şi fostul dictator libian Muammar Gaddafi sau fostul preşedinte iranian Mahmoud Ahmadinejad au fost lăsaţi să vină la New York şi să participe la Adunarea Generală a ONU, deşi erau vizaţi de sancţiuni internaţionale.

„Avem un acord de sediu, la fel ca şi cu ONU, întrucât Viena este sediul a aproximativ 40 de organizaţii internaţionale. Şi în acest acord de sediu, ca în oricare altul, avem obligaţia, conform dreptului internaţional, de a permite accesul delegaţiilor ţărilor membre. Este similar cu Statele Unite, în ceea ce priveşte New York-ul. Gaddafi a fost la Adunarea Generală, Ahmadinejad a fost acolo. Aşa că acest lucru se aplică aici. Nu se pune problema dacă vrem sau nu (să-i admitem pe parlamentarii ruşi). Este o necesitate. În prezent, ne aflăm într-o luptă pentru a apăra un sistem internaţional bazat pe reguli, un sistem în care legile sunt respectate. Ar trebui să fim foarte atenţi ca Occident, ca lume liberă, să nu dăm impresia că suntem selectivi atunci când aplicăm dreptul internaţional, pentru că exact acesta este narativul rus”, a explicat Alexander Schallenberg în interviul pentru The Washington Post…


Accesați articolul integral pe

Declinarea răspunderii! stirihub.ro este un agregator automat al media din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (ziare.com). Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – [email protected]. Conținutul va fi șters în 24 de ore.

Care este reacția ta la acest articol?

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alții au citit si ...