libertatea.ro
libertatea.roInternational

Cine sunt rebelii din Siria și care este scopul lor. Factori care au dus la succesul ofensivei fulgerătoare

Situația din Siria a luat o turnură dramatică în ultimele zile. Forțele rebele au pătruns în capitala Damasc, iar președintele Bashar al-Assad ar fi părăsit țara. Armata siriană, demoralizată, prost plătită și epuizată după ani de lupte, nu poate – și, în parte, nu vrea – să-i oprească pe rebeli. Această evoluție vine la mai puțin de două săptămâni de la începutul ofensivei fulgerătoare a opoziției.

Conflictul sirian, care durează de peste un deceniu, pare să fi ajuns într-un punct critic. BBC relatează că luptătorii islamiști au preluat controlul asupra orașului nordic Alep la sfârșitul lunii noiembrie, înaintând apoi spre sud prin Hama și Homs, zone aflate anterior sub control guvernamental.

Ofensiva rebelă în sudul Siriei

În sudul țării, aproape de granița cu Iordania, rebelii locali au capturat cea mai mare parte a regiunii Deraa, locul de naștere al revoltei din 2011 împotriva lui Assad. În multe cazuri armata siriană fie și-a părăsit pozițiile, fie a dezertat în favoarea opoziției… [continuare]


Accesați articolul integral pe libertatea.ro

Declinarea răspunderii! stirihub.ro este un agregator automat al media din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (libertatea.ro). Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – contact@stirihub.ro. Conținutul va fi șters în 24 de ore.

Care este reacția ta la acest articol?

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alții au citit si ...