Ce am învățat de la Navalnîi. Fiica lui Alexei, Dasha, este studentă la Stanford. În ultimul an. Ar fi fantastic dacă universitatea ar invita-o săptămâna viitoare la Stanford Family Weekend, weekend-ul pe care îl organizează tradițional pentru familiile studenților săi, ca Dasha să ne spună câteva cuvinte despre tatăl ei celor care vom fi acolo.
Este greu de imaginat ce este în sufletul ei: tatăl mort undeva în Siberia, mama în Germania, ea în California. O familie risipită.
Dincolo de sacrificiul pentru idealuri înalte, despre care nu este chiar așa de greu de imaginat ce va însemna peste două luni într-o lume extrem de superficială și într-o goană nebună după click bait, dincolo de vise și speranțe, rămâne concretul traumei singurătății la mii de kilometrii de ai tăi și a sacrificiilor personale pentru un colectiv neclar și deseori nerecunoscător.
Înainte de Navalnîi a existat Boris Nemțov [și atâția alții înaintea lui], iar astăzi moartea lui [rămasă neclară] este complet uitată. Se va întâmpla același lucru și acum? Va cobori uitarea?
Sper că Stanford să găsească o modalitate omenească de a se substui cumva celor care lipsesc din jurul ei. Totuși, trebuie să fie cumplit să-ți pierzi tatăl la douăzeci de ani, cu atât mai mult când ești singur printre străini care-ți înțeleg și nu prea durerea… [continuare]
Accesați articolul integral pe presshub.ro
