techcafe.ro
techcafe.roTV

20 seriale TV Marvel care merită luate în considerare

Pentru că știm cu toții numărul mare de fani ai Universului Cinematografic Marvel (MCU), am realizat un top special cu 20 seriale TV Marvel pe care nu trebuie să le ratezi . În realizarea acestei liste cu seriale Marvel ne-am bazat atât pe rating-urile generale ale titlurilor, cât și pe recomandări, experiențe personale, astfel încât să îți punem la dispoziție doar titluri care știm că o să-ți placă, cel puțin într-o oarecare măsură. În principal, dacă ești deja fan Marvel, sigur ai auzit și chiar văzut deja câteva seriale TV Marvel, însă s-ar putea să existe și câteva pe care le-ai trecut cu vederea. În orice caz, știm de la bun început că lista nu va fi exhaustivă, din moment ce studiourile Marvel, LLC, sunt extrem de prolifice când vine vorba de filme cu super-eroi, fantasy, în care se duce o luptă permanentă între bine și rău. De altfel, toată lumea apreciază un serial bun, cu personaje fantastice care reușesc să transmită, totuși, valori umane, extrem de bine construite, cu o intrigă originală și dinamică efervescentă, care te ține captiv.

Așadar, iată top 20 seriale TV Marvel pe care ți le recomandăm cu încredere.

Helstrom (2020)

Primul titlu din top seriale TV Marvel este Helstrom, care urmărește povestea doi frați care au o relație destul de complicată, însă sunt copiii unui criminal în serie misterios și puternic, însă amândoi încearcă să dea de urma unuia dintre cei mai terifianți răufăcători din lume, ajutându-se fiecare de atitudinile și abilitățile sale. Serialul Hulu a fost anulat aprilie 2020 prin rezilierea contractului dintre Marvel și creatorul serialului, Paul Zbyszewski – de fapt, serialul s-a vrut a fi o combinație între Lucifer, Supernatural și Hannibal, dar încă are mulți fani la nivel mondial. Nu se știe, încă, dacă vor apărea și alte sezoane, dar este un serial care te prinde destul de rapid și pe care, în orice caz, îl poți termina la fel de rapid… [continuare]


Accesați articolul integral pe techcafe.ro

Declinarea răspunderii! stirihub.ro este un agregator automat al media din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (techcafe.ro). Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – [email protected]. Conținutul va fi șters în 24 de ore.

Care este reacția ta la acest articol?


    Warning: gethostbyaddr(): Address is not a valid IPv4 or IPv6 address in /home/petradhx/public_html/wp-content/plugins/newsy-reaction/class.newsy-reaction.php on line 732
  • 0
    De acord
    De acord

  • Warning: gethostbyaddr(): Address is not a valid IPv4 or IPv6 address in /home/petradhx/public_html/wp-content/plugins/newsy-reaction/class.newsy-reaction.php on line 732
  • 0
    Felicitari
    Felicitari

  • Warning: gethostbyaddr(): Address is not a valid IPv4 or IPv6 address in /home/petradhx/public_html/wp-content/plugins/newsy-reaction/class.newsy-reaction.php on line 732
  • 0
    Lovely
    Lovely

  • Warning: gethostbyaddr(): Address is not a valid IPv4 or IPv6 address in /home/petradhx/public_html/wp-content/plugins/newsy-reaction/class.newsy-reaction.php on line 732
  • 0
    HAHAHA!
    HAHAHA!

  • Warning: gethostbyaddr(): Address is not a valid IPv4 or IPv6 address in /home/petradhx/public_html/wp-content/plugins/newsy-reaction/class.newsy-reaction.php on line 732
  • 0
    Wow
    Wow

  • Warning: gethostbyaddr(): Address is not a valid IPv4 or IPv6 address in /home/petradhx/public_html/wp-content/plugins/newsy-reaction/class.newsy-reaction.php on line 732
  • 0
    Suparator
    Suparator

  • Warning: gethostbyaddr(): Address is not a valid IPv4 or IPv6 address in /home/petradhx/public_html/wp-content/plugins/newsy-reaction/class.newsy-reaction.php on line 732
  • 0
    Enervant
    Enervant

Alții au citit si ...

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *