Dacă ți-ai pus vreodată întrebarea „ce limbaj de programare să învăț”, am pregătit pentru tine top 10 limbaje de programare pe care ar trebui să le iei în considerare în cazul în care vrei să activezi într-un astfel de domeniu. Chiar dacă există mai mult de 200 de limbaje de programare, doar câteva dintre ele sunt extrem de folosite în industrie, iar solicitările persoanelor care știu să lucreze cu ele și le cunosc „tainele” sunt foarte mari.
Cunoașterea unor astfel de informații este esențială pentru a reuși în această industrie a programatorilor. Dacă ai de gând să investești timp și energie (absolut necesare) pentru a învăța un limbaj de programare, vrei să te asiguri, fără niciun dubiu, că cele pe care le alegi sunt printre cele mai populare și solicitate limbaje de programare de pe piață.
Dacă vrei să începi (sau chiar să avansezi) o carieră în dezvoltarea de software, nu doar că trebuie să înveți în mod constant și să te adaptezi cerințelor de pe piață și tendințelor din domeniu, ci trebuie, de la bun început, să-ți pui niște baze solide, astfel încât să te poți conforma diferitelor tipuri de sarcini și proiecte pe care le ai de dus la bun sfârșit.
Raționamentul din spatele întrebării „ce limbaj de programare să învăț” nu presupune doar a urmări, cu atenție, tendințele, chiar dacă popularitatea unui limbaj indică, deseori, importanța sa pe piață. Totuși, se observă și o tendință în acest domeniu – cu cât un limbaj de programare este mai utilizat, mai comun, cu atât mai probabil este ca programator să aibă de-a face cu el la locul de muncă (sau în freelancing, dacă te decizi să abordezi aceatsă direcție; trebuie să știi că în freelancing, ca programator, se câștigă nu bine, ci extraordinar de bine). Spre exemplu, Rust, Typescript și Phyton se află în fruntea unei liste făcute publică de către Stack Overflow în ceea ce privește cele mai populare limbaje de programare din 2019 și 2020, cu doar mici modificări în ultimii ani.
În mod similar, Phyton, JavaScript și Go au rămas fruntașe pe listele celor mai căutate limbaje de programare – având în vedere dinamica pieței și direcția în care se îndreaptă industria software, sunt șase destul de mari ca aceste limbaje de programare nu doar să rămână pe poziții, ba chiar să crească și mai mult în popularitate în anii următori.
Așadar, iată top 10 limbaje de programare foarte căutate în ziua de astăzi și extrem de populare… [continuare]
Accesați articolul integral pe techcafe.ro















































































