Îmi pare rău să o spun, dar vă cam înșelați: din punct de vedere economico-financiar este cvasi imposibil ca o companie aeriană să opereze profitabil, subliniez profitabil, cu o flotă de numai 5 (cinci) avioane în condițiile în care, după cum am afirmat în opinia precedentă, ponderea cheltuielilor fixe în costul total este imensă, iar efectul economiilor de scară este evident.
Am parcurs rândurile transmise în spațiul public de către fostul CEO al Blueair, ca răspuns la propria opinie cu privire la situația actuală a companiei și respectiv la câteva cauze care au generat-o.
Încă din titlu se remarcă faptul că este un titlu de glorie, un avantaj competitiv să fii bun contribuabil în România. Spre știința fostului CEO sunt milioane de persoane fizice și zeci de mii de firme care au această calitate.
Desigur, că cifra de 100 de milioane de euro menționată are darul de a epata. Dar, pe de o parte, perioada selectată este absolut arbitrară, iar pe de altă parte, uită tocmai dimensiunea ajutorului de stat primit și evaporat.
Opinia mea solicita contribuția netă, cu alte cuvinte ambele fluxuri financiare. Fostul CEO are o vastă experiență în plan economico-financiar (nu știu dacă și aviatic) încât să omită din necunoștință termenul menționat… [continuare]
Accesați articolul integral pe republica.ro