libertatea.ro
libertatea.roNational

Negocierile trădătorilor din Comandamentul „Vlad Țepeș” cu Moscova. Agent rus: „În mai o să pornească agitație”

Omul de legătură din Rusia al lui Adrian Robertin Dinu și Marius Semeniuc – cei doi reprezentanți ai Comandamentului „Vlad Țepeș” arestați pentru trădare – îi asigura la întâlnirile avute la Moscova că Federația este interesată să susțină în România grupări care „să facă ordine”. Agentul rus Petro Ghetsko le-a transmis celor doi că implicarea Rusiei la alegerile prezidențiale din luna mai nu va fi la fel de evidentă precum în cele din noiembrie 2024 și că, de data asta, „noi vom afișa steagul României”.

Acces la Aleksander Bortnikov, directorul Serviciului Rus de Securitate

Adrian Robertin Dinu și Marius Semeniuc s-au întâlnit la Moscova cu agentul rus Petro Ghetsko (un separatist ucrainean fugit în Rusia, după o condamnare de 12 ani de închisoare), iar acesta le-a asigurat legătura cu Aleksander Bortnikov, directorul Serviciului Rus de Securitate (n.r. – FSB, fostul KGB).

Scopul întâlnirilor a fost ca reprezentanții Comandamentului Vlad Țepeș să-și asigure sprijin de la cel mai înalt nivel al serviciilor secrete rusești.

Cei doi români se află în prezent în arest preventiv pentru trădare, în timp ce  alți reprezentanți ai Comandamentului „Vlad Țepeș” sunt plasați sub control judiciar. Gruparea din care făceau parte își stabilise ca obiective principale „ieșirea României din NATO, declararea neutralității şi încheierea unui tratat strategic cu Federația Rusă”… [continuare]


Accesați articolul integral pe libertatea.ro

Declinarea răspunderii! stirihub.ro este un agregator automat al media din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (libertatea.ro). Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – contact@stirihub.ro. Conținutul va fi șters în 24 de ore.

Care este reacția ta la acest articol?

Alții au citit si ...

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *