Chisinau – R.Moldova, România, SUA au condamnat organizarea alegerilor prezidențiale ruse în stânga Nistrului. Aici au fost deschise șase secții de votare, fără acordul autorităților de la Chișinău. Cetățenii ruși, stabiliți la Chișinău, au mers la Ambasada Federației Rusiei, unde a fost deschisă o secție de votare. La misiunea diplomatică a avut loc și un protest, Iar un bărbat mascat a fost reținut de forțele de ordine după ce a încercat să incendieze, cu un cocktailul Molotov, curtea ambasadei.
Ministerul Afacerilor Externe al R.Moldova a condamnat cu fermitate ”activitățile electorale neautorizate ale Rusiei pe teritoriul suveran al Republicii Moldova în Unitățile Administrativ-Teritoriale de pe malul stâng al Nistrului”.
Facem apel la comunitatea internațională să sprijine ordinea bazată pe reguli și să denunțe acțiunile Rusiei, susține Ministerul de Externe de la Chișinău.
Decizia Rusiei de a deschide secții de votare în stânga Nistrului, fără acordul guvernului moldovean este încă un exemplu al modului în care Kremlinul nu respectă neutralitatea, suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova, declară ambasada SUA la Chișinău.
Și ambasadorul României în R.Moldova, Cristian Leon Țurcanu, a condamnat ferm deschiderea secțiilor de votare pentru alegerile din Rusia în regiunea transnistreană a R.Moldova, fără aprobarea și acordul autorităților constituționale de la Chișinău… [continuare]
Accesați articolul integral pe rfi.ro


























































































