Antrenorul Mircea Lucescu, în vârstă de 78 de ani, va deveni, în această lună, cetățean de onoare al Iașului. În ședința Consiliului Local de miercuri, 23 august 2023, consilierii locali vor avea la mapă un proiect de hotărâre prin care legendarul tehnician român Mircea Lucescu va primi titlul de cetățean de onoare al Iașului.
„Mircea Lucescu este considerat cel mai bun antrenor român din toate timpurile. A fost component al echipei naționale de fotbal a României, antrenorul echipei naționale a României și al selecționatei Turciei, antrenor al echipelor Dinamo și Rapid, precum și al formațiilor Pisa, Brescia, Inter Milano, Șahtior Donețk, Dinamo Kiev, Galatasaray Istanbul și Beșiktaș Istanbul. Cu un palmares uluitor ca antrenor – 35 de trofee câștigate în carieră, Mircea Lucescu este primul antrenor român care și-a trecut în palmares trofeul Cupa UEFA, cucerit cu Șahtior Donețk, în anul 2009.
La Iași, Mircea Lucescu și-a publicat prima sa carte, Mirajul Balonului, la Editura Junimea, în 1981.
Mircea Lucescu a fost implicat mulți ani în proiectul inițiat de Asociația Pro Ruralis din Iași, acordând lunar, alături de Municipiul Iași și de alți prieteni privați, burse pentru elevii meritorii din mediul rural. Acordarea titlului de cetățean de Onoare al Iașiului constituie o recunoaștere a meritelor sportive, pedagogice și umane de excepție ale domnului Mircea Lucescu, a importantei sale contribuții la performanța fotbalului românesc, cât și afinității sale dovedite pentru orașul Iași.…
Accesați articolul integral pe