Reforma include creșterea treptată a vârstei de pensionare până la standardul de 65 de ani, stabilirea unei perioade de tranziție de zece ani și plafonarea pensiei la cel mult 70% din valoarea ultimului salariu.
Șeful Executivului a subliniat că aceste schimbări nu afectează independența justiției, dar sunt necesare pentru a corecta dezechilibre acumulate de-a lungul anilor. „Respectând independenţa justiţiei, fiind conştienţi de importanţa magistraturii într-un stat, nu putem însă evita acumulările negative pe care le-am avut în aceşti ani”, a declarat Bolojan.
Una dintre problemele principale identificate este pensionarea la vârste foarte mici, în special în jurul a 48-49 de ani, când magistrații au atins deja maturitatea profesională și ar putea continua să contribuie la sistem. „Atunci când ai 48-49 de ani, când ai maturitate profesională, poţi să asiguri pentru mulţi ani înainte servicii publice pentru cetăţenii ţării noastre şi, practic, acest proiect prelungeşte vârsta de pensionare la vârsta standard, la 65 de ani, şi acordă o perioadă tranzitorie, în aşa fel încât vârsta de pensionare să crească treptat în următorii 10 ani, aşa cum este propus în acest pachet”, a precizat premierul.
Guvernul a vizat și corectarea unei anomalii majore în privința pensiilor de serviciu. În prezent, pensia medie în magistratură ajunge la 4.800–5.000 de euro, echivalentul a 24.000–25.000 de lei, o valoare de câteva ori mai mare decât pensia medie națională de 550–600 de euro. „Şi aici am avut o situaţie anormală, care nu se regăseşte nicăieri în sistemul de pensii general, nici în România, nici în alte ţări europene, şi anume ca valoarea pensiei să fie egală cu ultimul salariu în plată. (…) În formula propusă de lege, pensia în magistratură nu va putea depăşi 70% din valoarea ultimului salariu, ceea ce oricum este cea mai mare pensie dintre categoriile profesionale din România, dar este una mult mai echitabilă şi mai apropiată de realitate”, a spus Ilie Bolojan.
Premierul a atras atenția și asupra unei alte vulnerabilități a sistemului – salarizarea. Actualul cadru legislativ, plin de interpretări și neclarități, a generat peste 23.000 de procese deschise de magistrați împotriva statului. „Pe actualul sistem de salarizare interpretabil am avut peste 23.000 de procese generate de magistraţi, legate de salarii şi pe diferite aspecte care ţin de discriminare, inechităţi, calcule procentuale, şi s-a ajuns în situaţia ca statul român să plătească peste 2 miliarde de euro diferenţe salariale suplimentare şi mai sunt încă cam pe atâtea sume care trebuie achitate în perioada următoare”, a explicat premierul.
Pentru a evita repetarea unor astfel de situații, Bolojan a punctat necesitatea introducerii unui cadru predictibil de salarizare. „E nevoie de un sistem de salarizare predictibil care să nu afecteze salariile magistraţilor, dar care să nu mai permită o atare situaţie în care ai procese în cascadă, care fac impredictibilă partea de bugetare pe componenta de magistratură”, a subliniat acesta.
În declarațiile sale, premierul a arătat că pachetul legislativ a fost adoptat de Guvern și urmează să fie analizat de Parlamentul României, unde va primi forma finală. Totodată, el a ținut să mulțumească echipei care a lucrat la elaborarea proiectului și a participat la dezbateri și întâlniri de lucru. „Fără să avem un pachet perfect, aşa cum v-am spus, este un pachet absolut necesar care cu siguranţă va pune România într-o direcţie mai bună decât eram în aceste domenii cel puţin, până acum”, a declarat Ilie Bolojan.

Laptop Gaming ASUS TUF Gaming A15 FA507NUR
Procesor AMD Ryzen™ 7 7435HS pana la 4.55 GHz, 15.6", Full HD, IPS, 144Hz, 16GB DDR5, 512GB SSD, NVIDIA® GeForce RTX™ 4050 6GB GDDR6, No OS, Mecha Gray
5.099,99 Lei

Laptop Gaming Lenovo LOQ 15IAX9
Procesor Intel® Core™ i5-12450HX pana la 4.4GHz, 15.6" FHD, IPS, 144Hz, 16GB DDR5, 512GB SSD, NVIDIA® GeForce RTX™ 4060 8GB GDDR6, No OS, Luna Grey
4.599,99 Lei

Laptop Gaming Acer Nitro V15 ANV15-51-5844
Procesor Intel® Core® i5-13420H pana la 4.7GHz, 15.6", Full-HD, IPS, 144Hz, 16GB DDR5, 512GB SSD, NVIDIA® Geforce® RTX™ 2050 4GB GDDR6, No OS, Obsidian Black
3.299,99 Lei


























































































