Cum să urmărești filmele din franciza Star Trek în ordinea cronologică și în funcție de data de lansare vei afla în acest articol, deoarece această serie continuă să fie la fel de populară (și poate și mai populară) decât atunci când a apărut primul film, acum mai bine de patru decenii.
Mai mult decât atât, franciza cunoaște, în momentul de față, o popularitate maximă pe Paramount+, în special datorită noilor seriale TV originale, cum ar fi Star Trek: Strange New Worlds sau alt titlu, Star Trek: Picard, care deja a ajuns la sezonul al doilea.
De asemenea, Paramount a făcut și anunțul celui de-al patrulea film din seria reboot a francizei originale Star Trek, în care Zoe Saldaña, Zachary Quinto, John Cho, Karl Urban, Chris Pine vor reveni, după mai bine de șase ani de la Star Trek Beyond (2016).
Franciza este, fără îndoială, una dintre cele mai populare și, poate, chiar cea mai populară serie de filme din istorie, câștigând fani pe zi ce trece. Există 13 filme care se întind pe mai multe generații, cu echipaje diferite care se împletesc între diferitele serii.
Asta formează linii temporale masive care se îmbină una cu cealaltă pentru a arăta viitorul omenirii la nivel orbital și relația dinamică, în continuă schimbare, dintre diferite și incredibile specii extraterestre.
Dacă nu știi sigur care este legătura dintre cele 13 filme, iată în continuare câteva detalii privitoare ordinea filmelor Star Trek, respectiv cum ar trebui să le vezi pentru a le înțelege mai bine, dar și ordinea de lansare a acestor filme.
Ordinea cronologică a filmelor Star Trek
Mai jos vei găsi o listă cu filmele Star Trek în ordine cronologică, așa cum este recomandat să le vizionezi pentru a le putea înțelege. Totuși, există și multe călătorii în timp care este foarte probabil să dea peste cap puțin acțiunea, însă, în cele din urmă, totul se leagă dacă le urmărești pe fiecare în parte. Iată care este ordinea în care ar trebui să le vizionezi pentru a înțelege mult mai bine acțiunea din cele treisprezece filme ale francizei… [continuare]
Accesați articolul integral pe techcafe.ro






















































































