click.ro
click.roSport

Când și unde vor fi puse în vânzare biletele pentru EURO 2024

S-a stabilit cea de-a doua fază a vânzării de bilete pentru EURO 2024. Aceasta va avea loc în Germania, iar data fixată este 4 decembrie, la două zile după tragerea la sorţi a grupelor, a anunţat Federaţia germană de fotbal (DFB), citată de agenţia DPA și Agerpres. Un milion de bilete vor fi la dispoziţia fanilor celor 21 de echipe care vor obţine până atunci calificarea.

20 de milioane de solicitări în prima fază

În prima fază a vânzărilor au fost distribuite peste 1,2 milioane de bilete, prin intermediul unei loterii, dar au fost înregistrate peste 20 de milioane de solicitări. La momentul respectiv erau cunoscute doar datele şi arenele meciurilor din grupă ale selecţionatei ţării gazdă, Germania.

O altă fază a vânzărilor de tichete va avea loc anul viitor, pentru suporterii ultimelor trei echipe care se vor califica în urma meciurilor de baraj.

Preţurile biletelor pornesc de la 30 de euro, pentru partidele din faza grupelor, şi ajung până la 1.000 de euro, cele mai scumpe, pentru finală[continuare]


Accesați articolul integral pe click.ro

Declinarea răspunderii! stirihub.ro este un agregator automat al media din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (click.ro). Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – [email protected]. Conținutul va fi șters în 24 de ore.

Care este reacția ta la acest articol?

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alții au citit si ...