Expert Forum solicită partidelor politice de la guvernare să scadă semnificativ sumele alocate pentru subvențiile în anul 2024. Conform proiectului de buget pus în dezbatere publică ieri, în 2024, bugetul Autorității Electorale Permanente ar putea include 314 milioane de lei pentru subvenții, deși pe celelalte capitole bugetare cuvântul de ordine este “austeritate”.
Cu cât crește valoarea
Banii s-ar împărți între cinci partide. Este pe departe cea mai mare valoare alocată vreodată, recordul de până acum fiind de 258 de milioane de lei – și acesta fiind la rândul său criticat în numeroase rânduri de societatea civilă, inclusiv de Expert Forum.
Citește și: Nu va fi interzis să circuli cu mașina mai mult de 6.500 de km pe an
Practic, valoarea crește cu aproape 60-70 de milioane peste cea din anii electorali trecuți. Ne-am fi așteptat ca în urma numeroaselor presiuni publice de a reduce fondurile și de a crește transparența, partidele politice și AEP să decidă scăderea bugetului, nu să îl crească din nou.
Citește și: Ce salarii au grefierii care fac grevă pentru a primi măririle din 2018 încoace
Electoral, anul viitor va fi unul foarte ”scump”: partidele politice pot nu doar să-și finanțeze campaniile electorale din subvenții, dar în plus pot primi și rambursarea cheltuielilor dacă nu folosesc bani publici în campanie și trec de pragul de 3% din voturi, în anumite condiții…
Accesați articolul integral pe