infoFestival
infoFestivalFilm

Triangle of Sadness, Palme d’Or 2022, în premieră națională la Les Films de Cannes à Bucarest

Ediţia de anul acesta a Les Films de Cannes à Bucarest, desfăşurată între 21 şi 30 octombrie 2022, e una a certitudinilor. Vremurile sunt în continuare nesigure şi tulburi, însă festivalul a devenit, în timp, o constantă, un pol de stabilitate în viaţa culturală românească. În ciuda tuturor furtunilor istorice şi sociale, în pofida tuturor restricţiilor, Les Films de Cannes à Bucarest a reuşit să transforme fiecare ediţie într-o sărbătoare entuziastă a cinefiliei.

An de an, fără întreruperi, festivalul a continuat să strângă tot ce e mai bun din cinema-ul internaţional şi să-l stimuleze pe cel naţional. Tonul se dă la Cannes: timp de 13 ediţii, Les Films de Cannes à Bucarest a observat şi popularizat trendurile lansate de cel mai mare eveniment de film din lume şi apoi răspândite şi disputate în întreaga lume. A impulsionat actorii şi cineaştii români să participe la această fervoare creativă şi i-a pus față în față cu profesionişti din domeniu. Toate acestea, cu energie, efort, dar şi puţin noroc. Trecând peste frici şi superstiţii de tot felul, vă propunem o ediție de festival care lasă la o parte poncifele, comoditatea, propaganda, prejudecăţile și spaimele instaurate în mentalul colectiv de peliculele hollywoodiene. 

De la an la an, festivalul a devenit mai ambiţios, mai aventuros, pentru că nimic nu e mai puternic ca imaginea în mişcare. „Am devenit interesat de regia de film pentru că imaginea e foarte, foarte puternică atunci când vine vorba de schimbarea comportamentului uman” spunea şi regizorul suedez Ruben Östlund, laureat cu Palme d’Or în 2022 pentru încă o capodoperă caustică, inclasabilă, care va fi prezentată în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest în premieră naţională. 

„Satire sălbatice”, aşa pot fi descrise filmele unuia dintre cei mai originali cineaşti europeni. Copil teribil al cinematografiei suedeze contemporane, Ruben Östlund nu vrea ca publicul său să fie confortabil. El propune un cinematograf al disconfortului, care străpunge în mod hilar pretențiile burgheze și demontează structurile fragile ale societății contemporane. 

Personajele lui Östlund sunt invariabil șarlatani vanitoși și egoiști, care merită să fie pedepsiți atunci când un eveniment de viață catastrofal le distruge aparențele de respectabilitate. Bărbații, în special, nu o duc deloc ușor în ordinea cosmică a lui Östlund, unde vârful ascuțit al bățului său satiric este păstrat pentru a distruge pompozitatea slabă a ego-ului masculin”, scrie site-ul Mubi.com

Filmele sale, brutal de amuzante, subminează cu veselie răutăcioasă imaginea de sine a Suediei, care e păzită cu strășnicie ca bastion al liberalismului progresist. Cu o bucurie subversivă, Östlund testează limitele idealurilor sociologice ale națiunii sale, înregistrând adesea de la distanță, ca un fotograf de animale sălbatice care a dat, cu uimire, peste o specie extraterestră. 

În foarte amuzantul Triangle of Sadness, distribuit în România din 11 noiembrie de Independența Film, câștigător al trofeului suprem la Cannes, ierarhia socială este răsturnată, dezvăluind relația de prost gust dintre putere și frumusețe. Un cuplu celebru de fotomodele, Carl (Harris Dickinson) și Yaya (Charlbi Dean), este invitat într-o croazieră de lux pentru cei foarte bogați, condusă de un căpitan de vas dezlănțuit (Woody Harrelson). Ceea ce părea la început instagramabil se termină catastrofal, lăsându-i pe supraviețuitori blocați pe o insulă pustie și luptând pentru supraviețuire. Această fabulă modernă despre drepturile și dinamica puterii este și o puternică opțiune pentru Premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu original. La Cannes, Triangle of Sadness a fost unul dintre cele mai discutate filme ale festivalului. Östlund navighează aici în ape noi, oferind o satiră provocatoare, grotescă și mușcătoare despre eterna luptă de clasă. „Absolut dezechilibrat în cel mai bun mod cu putință, garantat că-ţi va stârni suficiente hohote de râs ca să te doară stomacul, dar lăsându-te în același timp cu multe lucruri la care să te gândești după aceea” –  Alysha Prasad pentru Room with a View.

Secţiunea Avanpremierele Toamnei se întoarce, mai bogată ca oricând: filmele româneşti ce urmează să fie lansate în cinematografe vor putea fi văzute în premieră la LFDC.13. Revin şi programele Managing Talents, care se adresează cu precădere nevoilor comunităţilor de actori, WiP – Work in Progress – o iniţiativă care îşi propune să expună proiectele de film încă în lucru ale unor cineaști români profesioniştilor din industria de film internaţională. 

Proiecţiile celor mai premiate filme de la Cannes de anul acesta se vor desfăşura la Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului și Cinemateca Eforie.

Și la ediția de anul acesta vom omagia unul dintre autorii internaționali cu o retrospectivă, în prezența sa. În curând vom dezvălui cine este acesta, care sunt ceilalți invitați de marcă pe care îi vom avea prezenți la București, noi detalii despre selecția din acest an dar și despre edițiile locale ale festivalului.


Pe filmedefestival.ro și pe conturile de Facebook și Instagram ale festivalului vor putea fi descoperite mai multe informații.
Festivalul Les Films de Cannes à Bucarest este prezentat de Orange România, partener de tradiție al evenimentului.
Inspirat de: UniCredit Bank
Cu sprijinul: Sun Wave PharmaGroupamaDacin SaraMercure Hotels
Proiect cultural finanțat de: Centrul Naţional al CinematografieiSACD / Société des Auteurs et Compositeurs DramatiquesAmbasada Franței și Institutul Francez din România
Proiect co-finanțat de Primăria Municipiului București prin ARCUB în cadrul Programului București afectiv 2022. Pentru informații detaliate despre programul de finanțare al Primăriei Municipiului București prin ARCUB, puteți accesa www.arcub.ro.
Parteneri: Cinema Muzeul ȚăranuluiArhiva Națională de Filme – Cinemateca RomânăEuropa CinemasEventbook
Parteneri media principali: Radio GuerrillaTVRAgerpres
Parteneri media: Zile și NopțiCinemapFilms in FrameZiarul MetropolisFilm MenuiQAdsSmarkA List MagazineIglooUrban.roLiterNetThe InstituteAARC – All About Romanian CinemaMovie News, CineFanMunteanuCineGhidRadio România Cultural
Partener cultural: RFI România

Care este reacția ta la acest articol?

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alții au citit si ...