hotnews.ro
hotnews.roActualitate

Ridicarea vizelor pentru români, „reanalizată” de Statele Unite cu puțin timp înainte să intre în vigoare. Explicațiile Homeland Security pentru HotNews și reacțiile venite de la București

Departamentul pentru Securitate Internă al SUA a precizat joi seară pentru HotNews că reanalizează recenta desemnare a României în Programul Visa Waiver, în concordanță cu preocuparea administrației Trump pentru securitatea țării. Răspunsul a venit după ce G4Media, Știrile ProTv și News.ro au scris, citând surse diplomatice, că administrația de la Washington discută posibilitatea de a amâna programul Visa Waiver pentru două luni în cazul României. Reprezentanți ai MAE și ai Ambasadei României la Washington au spus că nu există în momentul de față comunicări oficiale privind modificarea datei. Românii ar fi trebuit să poată merge în SUA fără vize, în scop turistic sau de afaceri, de la 31 martie.

Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat că a fost informat despre situația Visa Waiver.

„M-au informat colegii când am ieșit de la Consiliul European. În afară de precizările făcute de Ministerul de Externe, nu am alte chestiuni de comentat. Cred că în perioada următoare, până la finalul acestei luni, vom avea o comunicare comună a celor implicați, în așa fel încât să se indice data la care se va intra, practic, în vigoare (n.r. programul Visa Waiver în cazul României)”, a declarat joi seară, într-o conferință de la Bruxelles, Ilie Bolojan.

Răspunsul Homeland Security pentru HotNews: „Vă putem spune că, în concordanță cu concentrarea administrației Trump pe securitatea țării, Departamentul pentru Securitate Internă reanalizează recenta desemnare a României în Programul Visa Waiver. În acest moment, nu există actualizări privind implementarea ESTA (Electronic System for Travel Authorization, n.r.)”, a transmis, pentru HotNews, Departamentul pentru Securitate Internă al SUA.

…[hotnews.ro]


Accesați articolul integral pe hotnews.ro

Declinarea răspunderii! stirihub.ro este un agregator automat al media din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (hotnews.ro). Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – [email protected]. Conținutul va fi șters în 24 de ore.

Care este reacția ta la acest articol?

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alții au citit si ...