Nicușor Dan a reușit performanța rară de a transforma „raționalitatea” într-un instrument de tortură publică. V-ați fi așteptat ca un președinte să asculte, să medieze sau, măcar de ochii lumii, să pară interesat de ce cred cei care l-au pus în funcție? Eroare de calcul. Domnul președinte a decis că el este „de 100 de ori mai informat” decât noi restul, deci, prin extensie logică, orice critică la adresa sa este doar un zgomot de fond produs de niște minți mai puțin iluminate.
Să fim serioși, această abordare de tip „eu am dreptate pentru că sunt deștept” nu este doar jignitoare, este de-a dreptul periculoasă. Mesajul pe care Nicușor Dan îl transmite poporului este unul de un narcisism înfiorător: „Consider că eu am dreptate și duc România în direcția bună”. Punct. Fără drept de apel, fără argumente palpabile, doar pe baza unui jurământ pe care tot el îl interpretează cum vrea. Este sindromul profesorului de matematică care îți dă nota patru nu pentru că ai greșit rezultatul, ci pentru că nu i-a plăcut cum ai ținut stiloul în mână.
Raționalitatea ca paravan pentru îmbrățișarea sistemului
Pus în fața acuzațiilor că menajează sau chiar se înfrățește pe față cu PSD-ul în această criză politică interminabilă, președintele a scos la înaintare scutul invizibil al logicii superioare. Ni se transmite, cu un aer de superioritate intelectuală, că el este un om rațional și că, prin urmare, orice decizie ia – chiar și una care calcă în picioare așteptările propriilor susținători – este automat cea corectă.
„Le transmit că sunt un om rațional și, atunci când un om rațional ia o decizie împotriva unei părți a susținătorilor lui, înseamnă că are un motiv întemeiat.” Să digerăm puțin această afirmație. Mesajul este clar: „Voi nu înțelegeți pentru că nu sunteți la nivelul meu de informare. Eu am depus un jurământ, deci eu am dreptate, iar restul sunteți doar o masă manevrată de emoții”. Este o formă de narcisism politic atât de pură, încât ar putea fi predată la facultățile de psihologie.
Dar ce se ascunde, de fapt, sub această mantie a rațiunii? Până acum, tot ce am văzut palpabil a fost o încercare disperată de a acomoda starea de fapt din politică, din serviciile secrete și din justiție. În loc de reformă, avem „acomodare”. În loc de schimbare, avem o menajare atentă a vechilor structuri, totul sub pretextul că domnul președinte știe ceva ce noi nu știm. Să fim serioși, această încredere oarbă pe care ne-o cere este, în sine, cel mai irațional lucru din lume.
Lobby de trei milioane de dolari pentru un o secundă de lingușeală
Dar dacă pe plan intern ne ceartă că suntem neinformați, pe plan extern, președintele nostru se transformă într-un specialist în marketing politic de cea mai joasă speță. Să arunci trei milioane de dolari din banii publici pe servicii de lobby doar ca să poți semna un text lingușitor într-o publicație de nișă din SUA nu e diplomație, e provincialism pur.
În acel editorial, Nicușor Dan se întrece în plocoane în fața lui Donald Trump, manifestând o slugărnicie care te face să-ți dorești să privești în altă parte. Să afirmi cu nonșalanță că românii îl susțin „extrem de puternic” pe Trump este o minciună sfruntată, o invenție de marketing politic menită doar să-i asigure președintelui nostru o mângâiere pe creștet de la Washington. Unde sunt cifrele acelea, unde sunt sondajele, domnule președinte care ne ceri încredere oarbă pentru că „ești informat”? Sau ați calculat acest entuziasm colectiv folosind vreo integrală secretă, inaccesibilă minților noastre prea puțin „raționale”?
Este jignitor să vezi cum un om care se pretinde riguros aruncă cu baliverne doar pentru a-și asigura o poză și o strângere de mână. Românii au, într-adevăr, un sentiment pro-american, dar el s-a născut din dorința de libertate și repulsia față de Rusia, nu din setea de a vedea un președinte român comportându-se ca un majordom care lustruiește clanțele Casei Albe.
Istoria rescrisă în Făgărașul natal
Nicușor Dan nu se oprește la politică; el vrea să fie și istoricul de serviciu al conservatorilor americani. În delirul său laudativ, ne povestește despre cum americanii parașutau voluntari în munți pentru a susține rezistența anti-comunistă. O fantezie care dă bine la lobby, dar care ignoră realitatea cruntă a acelor ani. Mai mult, președintele „uită” cu o precizie matematică faptul că printre acei luptători, inclusiv în Făgărașul său drag, se aflau și legionari. Dar de ce să stricăm un marketing aniversar cu nuanțe istorice incomode? Rațiunea domnului Dan pare să funcționeze doar atunci când trebuie să justifice propriile derapaje sau să-și cumpere bunăvoința marilor puteri.
Heraclit și arta de a nu te uita în oglindă
Cireașa de pe tortul aroganței a venit însă la întrebarea despre traseismul ideologic al aliaților săi suveraniști. Răspunsul lui? „Da, cred că ne-a învățat Heraclit asta”. Panta rhei, totul curge, totul se schimbă. Inclusiv coloana vertebrală a lui Nicușor Dan, care pare să fi devenit între timp un lichid foarte maleabil.
Este fascinant cum un om care a intrat în politică promițând transparență și rigurozitate a ajuns să se ascundă în spatele unor citate filosofice de liceu pentru a justifica lipsa totală de principii. Nicușor Dan nu mai este liderul de care România avea nevoie, ci un personaj rătăcit în propriul său labirint de orgoliu, convins că dacă el e „rațional”, noi restul suntem doar niște variabile neglijabile într-o ecuație pe care doar el o înțelege.
Domnule președinte, matematica e exactă, dar viața și onoarea nu se calculează cu rigla. Să ceri încredere oarbă în timp ce livrezi doar slugărnicie externă și aroganță internă nu e o strategie, e un faliment moral. Oare Heraclit v-a învățat și că, în timp ce totul curge, singurul lucru care rămâne la suprafață este ridicolul unei funcții care v-a rămas, în mod evident, mult prea mare?
