Secretarul de stat american Marco Rubio s-a declarat îngrijorat de riscul unei escaladări a războiului dintre Rusia și Ucraina, după atacurile ucrainene cu drone asupra unor instalații energetice și militare din Rusia. Oficialul american a spus că Ucraina a devenit tot mai eficientă în lovituri cu rază lungă, inclusiv adânc pe teritoriul rus.
Rubio consideră că această evoluție face și mai urgentă găsirea unei soluții pentru oprirea războiului. El a avertizat că riscul de extindere a conflictului este mai real decât în urmă cu doi ani, într-un moment în care nici Rusia, nici Ucraina nu par dispuse să facă rapid concesiile necesare pentru un acord de pace.
Declarațiile vin după mai multe atacuri reciproce între cele două țări și pe fondul negocierilor blocate. Statele Unite spun că rămân pregătite să joace un rol diplomatic, însă perspectivele pentru un acord apropiat sunt reduse, mai ales din cauza poziției Rusiei și a continuării atacurilor asupra orașelor ucrainene.
Accesați articolul integral pe economica.net

















































































