Rezultatele la gândire creativă sunt singura excepție dintr-un tablou altfel sumbru. PISA, programul internațional de evaluare a elevilor coordonat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, testează o dată la trei ani competențele adolescenților de 15 ani din aproape 80 de țări, indiferent de clasa în care se află. Rezultatele plasează constant România printre ultimele locuri din Uniunea Europeană, iar concluziile se repetă de la o ediție la alta: prea mulți elevi sub pragul minim, prea puțini la vârf, decalaje mari între mediul urban și cel rural. Discuția publică se oprește, de obicei, la aceste cifre.
Există însă un capitol al aceleiași testări în care situația arată complet diferit. El nu măsoară cât a reținut un elev, ci ce face atunci când nu are un model de urmat: capacitatea de a genera și evalua idei în situații nefamiliare. Este exact abilitatea despre care se vorbește cel mai mult în discuțiile despre viitorul muncii și care se testează cel mai puțin în școală.
Rezultatele de aici contrazic imaginea generală, dar ridică o întrebare mai incomodă decât cea despre nivelul scăzut la matematică. Dacă elevii români pot gândi creativ, de ce nu se vede asta nicăieri în rezultatele lor școlare?
Ce arată datele la gândire creativă
La componenta de gândire creativă a testării PISA, 58% dintre elevii români ating cel puțin nivelul de bază, iar 14% obțin performanță de top. Sunt rezultate sensibil mai bune decât la celelalte capitole și singurele la care elevii români nu apar în ultima parte a clasamentului.
Comparația e utilă doar alături de restul datelor. La matematică, 49% dintre elevi nu ating nivelul minim de competență, la științe 44%, iar la citire 42%. La performanță de vârf, procentele sunt de 4% la matematică față de o medie OCDE de 9%, de 2% la lectură față de 7% și de 1% la științe față de 7%. România s-a clasat pe penultimul loc din Uniunea Europeană, pe un eșantion de 7.600 de elevi din 260 de școli.
De ce gândire creativă bună nu înseamnă note bune
Partea interesantă nu e nivelul, ci legătura dintre capitole. Doar aproximativ 20% dintre elevii cu performanță de top la gândire creativă obțin performanță de top și la matematică, iar 11% și la lectură.
Practic, cei mai creativi elevi nu sunt și cei cu cele mai bune rezultate școlare. În alte sisteme educaționale, cele două se suprapun mult mai mult, pentru că sarcinile școlare includ componente deschise, fără răspuns unic. Într-un sistem construit pe reproducere și barem, capacitatea de a gândi diferit nu are unde să se manifeste și, în consecință, nu se transformă în notă.
Efortul nu explică rezultatele
O analiză a organizației Salvați Copiii arată că elevii dedică școlii și temelor aproximativ zece ore pe zi, se culcă târziu și nu au timp de relaxare. Timpul investit e considerabil, iar rezultatele măsurate, slabe.
Explicația ține de ce se exersează în acele ore. Sarcinile școlare sunt previzibile prin construcție: se știe ce se cere, cum se evaluează, când e termenul și cine decide dacă e corect. Sunt condiții care antrenează execuția și memoria, nu formularea unei soluții proprii. Rezultatele la gândire creativă sugerează că abilitatea există oricum, în ciuda sistemului, nu datorită lui.
Decalajul social se suprapune peste rezultate
România se află printre primele țări din lume la decalajul de performanță între elevi, raportat la statutul socio-economic al familiei. Peste 41% dintre copii și aproape 45% dintre adolescenți sunt expuși riscului de sărăcie sau excluziune socială, potrivit datelor Eurostat citate în analiza privind rezultatele PISA ale elevilor români.
Elevii care rămân în urmă vin în majoritate din familii unde părinții au cel mult opt clase și unde meditațiile nu sunt o opțiune. Diferența nu se face în școală, ci în afara ei.
Ce se face în prezent
Ministerul Educației a lansat proiectul MIAF, prin care peste 12.650 de elevi din 176 de școli intră în programe de alfabetizare funcțională, pe zonele de lectură, matematică, științe, competențe digitale și civice.
Programul vizează recuperarea competențelor academice de bază. Zona în care elevii români obțin deja rezultate bune la gândire creativă, adică formularea și testarea de idei proprii, nu face obiectul niciunei intervenții, pentru că nu apare în programă și nu se evaluează la examene.
Ce ar trebui să se schimbe ca rezultatele să conteze
Prima condiție e ca gândirea creativă să fie evaluată. O competență care nu apare în niciun barem nu are cum să influențeze felul în care se predă, indiferent câte discuții se poartă despre importanța ei. Sistemele care au introdus componente deschise în evaluare au obținut, în timp, și corelații mai bune între creativitate și rezultatele academice.
A doua e ca sarcinile școlare să conțină situații fără răspuns unic. Un elev care primește douăsprezece ani la rând probleme cu o singură soluție corectă învață că orice altă abordare e o greșeală. Nu e o problemă de programă, ci de tipul exercițiului.
Ambele schimbări presupun modificări de sistem, cu orizont de ani. Până atunci, exersarea rămâne, în consecință, în afara școlii. Cursurile de dezvoltare personală pentru copii și adolescenți construite pe grupe de vârstă între 10 și 15 ani lucrează exact pe zona dintre idee și acțiune: cum se testează o soluție proprie, cum se susține o poziție într-un grup și cum se gestionează o alegere greșită.
Datele PISA arată că materia primă există. Ce lipsește e contextul în care să fie folosită, iar acela nu se construiește dintr-o programă, ci din situațiile concrete în care un copil are voie să încerce ceva ce s-ar putea să nu iasă.
