hotnews.ro
hotnews.roSanatate & Fitness

De ce se moare cu zile în spitalele din România? O explicație chiar de la președintele Colegiului Medicilor

România ocupă primul loc în Uniunea Europeană la numărul deceselor din cauze evitabile, arată datele Eurostat și o spune deschis și președintele Colegiului Medicilor, prof. dr. Daniel Coriu.

Medic primar hematolog și directorul Centrului de Hematologie și Transplant Medular al Institutului Clinic Fundeni din București, Daniel Coriu admite că și în specialitatea sa medicală – hematologia, care tratează cancerele de sânge – există frecvent decese evitabile, în spatele cărora se ascunde un cumul de factori – de la personalul suprasolicitat și lipsa materialelor sanitare, până la pacienții în stare gravă înghesuiți câte 6-7 în același salon deși ar trebui să beneficieze de saloane izolate sau camere sterile și până la rețeaua „empirică” de transfuzii de sânge.

Prof. dr. Daniel Coriu este medic primar hematolog și directorul Centrului de Hematologie și Transplant Medular al Institutului Clinic Fundeni din București. Este doctor în științe medicale, iar în octombrie 2020 a fost ales președintele Colegiului Medicilor din România.

Daniel Coriu povestește că în specialitatea sa medicală – hematologia – există numeroase lipsuri care duc uneori la decese evitabile ale pacienților și că atât el, cât și colegii săi, și-au pus speranțe în Planul Național de Combatere a Cancerului, „în care noi am sesizat toate problemele, și avem nevoie de un ajutor urgent. Toate aceste probleme pot fi rezolvate.”…


Accesați articolul integral pe

Declinarea răspunderii! stirihub.ro este un agregator automat al media din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (hotnews.ro). Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – contact@stirihub.ro. Conținutul va fi șters în 24 de ore.

Care este reacția ta la acest articol?

Alții au citit si ...

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *