Forţele aeriene americane au prezentat vineri noua schemă de culori pentru Air Force One, avionul folosit de preşedintele SUA, dezvăluind că Joe Biden a renunţat la cea aleasă de predecesorul său, Donald Trump, relatează AFP, potrivit News.ro
Pentru cele două avioane care în prezent sunt construite de Boeing pentru a înlocui actuala flotă îmbătrânită a Casei Albe, preşedintele american a optat pentru albastru deschis şi alb, culori clasice introduse de John Kennedy în urmă cu peste şase decenii.
Se aşteaptă ca noile aeronave prezidenţiale să fie livrate în 2027 şi 2028, iar câştigătorul alegerilor prezidenţiale din 2024 va fi primul care se va îmbarca la bordul lor. Avioanele operaţionale actuale vor zbura până atunci, în pofida creşterii costurilor de întreţinere şi a pieselor învechite.
Culorile Air Force One, schimbate față de planurile prezentate de Donald Trump
Donald Trump, care a părăsit funcţia prezidenţială în ianuarie 2021, a dorit să schimbe schema de culori a viitoarelor aeronave, optând pentru roşu, alb şi albastru închis. El avea un model al viitorului avion în aceste culori pe o măsuţă de cafea din Biroul Oval. Potrivit planurilor lui Donald Trump, avionul prezidenţial ar fi urmat să aibă o dungă roşie pe mijloc şi să fie albastru închis în partea inferioară, amintind de steagul american…
Accesați articolul integral pe














































































