rfi.ro
rfi.roInternational

Creşterea tendinţelor autoritariste în Germania

Dintr-un nou studiu al Universităţii din Leipzig se desprinde că în Germania nemulţumirea cu sistemul democratic este în creştere. Doar 42 la sută din populaţie sînt mulţumiţi de actualul sistem democratic. În acelaşi timp, autorii studiului constată o creştere alarmantă a xenofobiei, a antisemitismului, islamofobiei, antifeminismului şi homofobiei.

Deja în primele luni ale anului în curs au fost publicate sondaje şi studii care indicau creşterea alarmantă a simpatiilor pentru soluţii autoritare şi pentru partide politice care şi-au propus înlocuirea actualului sistem democratic-liberal cu unul aşa-zis iliberal, pentru a cita sintagma folosită de Viktor Orbán. În martie s-a dat publicităţii un studiu din care se desprindea că 22 la sută dintre tinerii din Germania ar vota cu partidul naţionalist-autoritar, Alternativa pentru Germania (AfD). De atunci popularitatea partidului AfD a tot crescut, ceea ce s-a văzut la alegerile europene din iunie şi, în această toamnă, la cele regionale din trei landuri est-germane. Ultimele sondaje arată că, la nivel naţional, formaţiunea AfD se află pe locul doi (cu 18 %) – pe primul loc se află creştin-democraţii (cu 34 %), iar pe locul trei, social-democraţii (cu 16 %).


Citeşte şi: „Scoatem mănuşile albe”. Republica Moldova, țintită de o grupare criminală organizată, sponsorizată din exterior cu aproape 2% din PIB, acuză premierul


 „Uniţi în resentimente”

Creşterea radicalismului de dreapta a fost confirmată acum şi de un nou studiu al Universităţii din Leipzig, dat publicităţii sub titlul: „Uniţi în resentemint. Dinamici autoritare şi concepţii extremiste de dreapta”.

Studii similare, publicate din doi în doi ani, de către universitari din Leipzig cu sprijinul fundaţiilor „Heinrich Böll” şi „Otto Brenner” cuprind explicaţii şi interpretări amănunţite ale sondajelor proprii şi ale răspunsurilor la chestionare complexe care oferă o imagine a atmosferei politice din Germania… [continuare]


Accesați articolul integral pe rfi.ro

Declinarea răspunderii! stirihub.ro este un agregator automat al media din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (rfi.ro). Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – [email protected]. Conținutul va fi șters în 24 de ore.

Care este reacția ta la acest articol?

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alții au citit si ...