caleaeuropeana.ro
caleaeuropeana.roInternațional

Premieră: MApN a găzduit o reuniune trilaterală România – SUA – R. Moldova la nivel de oficiali militari și la care au participat și reprezentanți ai Marii Britanii

România, Statele Unite și Republica Moldova au organizat joi, în premieră, o reuniune trilaterală, care a avut loc la București și care au participat și reprezentanți din Marea Britanie, întâlnirea fiind concentrată pe identificarea de soluții pentru provocările cu care se confruntă Republica Moldova ca urmare a războiului Rusiei împotriva Ucrainei.

Potrivit unui comunicat al MApN remis CaleaEuropeană.ro, secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale, Simona Cojocaru, a participat joi, 4 mai, la deschiderea reuniunii trilaterale România-SUA-Republica Moldova, cu participarea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, eveniment organizat, în premieră, în marja Grupului de Lucru România-Statele Unite ale Americii pentru discuții bilaterale de stat major, la București, în zilele de 3 și 4 mai.

În intervenția sa, secretarul de stat a mulțumit generalului de brigadă Edward Vaughan, co-președinte al Comitetului mixt româno-american și director adjunct pentru strategii, planuri şi capabilități din cadrul Comandamentului European al Statelor Unite (USEUCOM), pentru sprijinul SUA acordat Republicii Moldova.

De asemenea, a salutat prezența reprezentanților ministerului britanic al apărării, a căror expertiză este extrem de valoroasă în identificarea celor mai potrivite soluții pentru a răspunde nevoilor de sprijin ale Republicii Moldova…


Accesați articolul integral pe

Declinarea răspunderii! stirihub.ro este un agregator automat al media din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro). Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – [email protected]. Conținutul va fi șters în 24 de ore.

Care este reacția ta la acest articol?

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alții au citit si ...