Într-o politică românească plină de partide care nu fac nimic pentru că nu pot, USR excelează într-o altă categorie: nu face nimic pentru că nu vrea. Și nu, nu e vorba de lene pură sau de lipsă de idei – deși nici astea nu lipsesc – ci de un calcul rece, aproape admirabil în cinismul lui: mai bine 12% garantat decât 25% muncit. Partidul care a promis să schimbe România de jos în sus pare blocat – dar nu de adversari politici, ci chiar de propria conducere, care se teme de un singur lucru: succesul.
USR este, în 2025, imaginea unui partid care își sabotează activ orice șansă reală de creștere. De ce? Pentru că o creștere adevărată ar însemna muncă, competiție internă și, Doamne ferește, pierderea privilegiului de a fi veșnic primul pe listă.
Cătălin Drulă, Dan Barna și Cristian Ghinea sunt nume care se tot rotesc pe la conducere, indiferent de rezultate. Nu-i deranjează stagnarea, ba chiar le convine: cu 12% ești lider de partid, ai loc pe listă, nu trebuie să guvernezi, nu ești tras la răspundere. În fond, de ce să crești, dacă ai tot ce-ți trebuie fără efort?
Cătălin Drulă a fost ales președinte al USR în 2022, cu promisiunea de a reforma partidul și de a-l conduce spre o nouă etapă de consolidare. Rezultatul? Sub conducerea lui, partidul a obținut 8,6% la alegerile europarlamentare din 2024 și 6% la alegerile locale – cele mai slabe scoruri din istoria USR. În loc de relansare, a fost o prăbușire. Dar asta nu a împiedicat conducerea să-și păstreze pozițiile și retorica de „lideri reformatori”. Performanța electorală a devenit un detaliu. Ce contează e să rămână ai tăi pe listă.
Dan Barna, omul care a reușit performanța de a pierde la prezidențiale, apoi să piardă președinția partidului, dar totuși să rămână pe primele locuri la toate alegerile, este simbolul perfect al plafonului de sticlă tras intenționat peste USR. E omul care nu pleacă niciodată și nu pierde niciodată, indiferent câte eșecuri adună în CV. La alegerile europarlamentare din 2024, conducerea USR a simulat ideea unei competiții reale și transparente pentru stabilirea listei de candidați. S-au anunțat criterii, s-au cerut intenții de candidatură, s-a pozat în deschidere. Dar, la final, tot cine trebuia să ajungă în față a ajuns. „Surpriza” de pe primul loc? Evident, Dan Barna – instalat acolo după ce Elena Lasconi, aflată inițial pe poziția fruntașă, a fost forțată să se retragă. O nouă rundă de „selecție internă”, cu același rezultat previzibil.
Și dacă tot vorbim de eșecuri transformate în avansări, să nu-l uităm pe Cristian Ghinea – fost ministru al fondurilor europene și principalul responsabil al USR pentru redactarea PNRR-ului. Un tehnocrat competent, care a livrat un document-cheie pentru modernizarea României, dar care ulterior a dispărut complet din spațiul politic. Retras strategic în 2021, “pentru reflecție”, Ghinea a revenit în 2024 – fără explicații, fără activitate politică vizibilă – direct pe lista pentru europarlamentare. Nu pentru că ar fi existat vreo presiune publică sau o cerere clară din partea electoratului, ci pentru că, în USR, voința alegătorilor e opțională. Ce contează cu adevărat e ce hotărăște cercul restrâns din vârful partidului. Așa funcționează „selecția”: dacă nu faci parte din rețea, n-ai nicio șansă, oricât de valoros ai fi. Dacă faci parte, nu contează cât de inactiv, ineficient sau rupt de realitate ești – vei fi mereu pus pe listă, în față.
Exemplul perfect al fricii de succes? Elena Lasconi.
În 2024, Lasconi a devenit rapid una dintre cele mai proeminente figuri ale USR. Primăriță în Câmpulung, cu rezultate concrete și o imagine autentică, a fost văzută ca o șansă reală pentru revitalizarea partidului. Pusă pe prima poziție pe lista USR pentru europarlamentare, părea începutul unei noi etape.
Dar nu. „Marii conducători” au simțit pericolul. Lasconi nu depindea de ei. Avea priză la public, nu la „nucleul dur”. Așa că, fără explicații coerente, au eliminat-o de pe listă. Un act de autosabotaj rar întâlnit, chiar și în politica românească.
Rezultatul? Un jalnic 8% la europarlamentare. Bine că n-au câștigat, că poate se trezea cineva să le ceară performanță.
Dar Lasconi nu s-a retras. După ce a devenit președinta partidului, a intrat în cursa pentru alegerile prezidențiale – fără ajutorul conducerii, fără campanie centralizată, fără sprijinul vechii gărzi. Cu toate astea, a reușit ce nu mai reușise nimeni din USR de ani buni: mobilizarea reală a electoratului. A obținut 19% în primul tur și s-a calificat în turul 2, singură, fără barosanii de la centru care își conservau energia pentru următorul congres.
Impactul Lasconi s-a văzut și la parlamentare, unde USR a revenit brusc la 12% – nu datorită Drulă, Barna & Co., ci datorită vizibilității pe care a adus-o Lasconi și mobilizării pe care a generat-o. Electoratul care se pierduse între absenteism și scârbă s-a întors puțin. Nu pentru partid, ci pentru o persoană.
Și totuși, cum au răsplătit-o liderii? Simplu: zilele trecute au renunțat la propria candidată, care îi dusese în turul 2 și le dublase scorul, în favoarea unui outsider, adus din exterior. De parcă ar vrea, cu tot dinadinsul, să revină la 8%.
Nimic nu sperie mai tare conducerea USR decât ideea că succesul poate veni din afara cercului lor. Dacă nu le datorezi totul, nu ai ce căuta pe afiș. Dacă ai un profil propriu, devii o amenințare. Dacă aduci voturi, dar nu le ceri voie, ești incompatibil cu valorile partidului. Valori care, în mod ironic, exclud exact meritul.
Asta e marea tragedie: USR nu e un partid incapabil. E un partid blocat intenționat. Are oameni buni, dar nu-i urcă în față. Are energie, dar o consumă în lupte interne. Are potențial, dar e dirijat de oameni care se tem că o creștere reală le-ar dărâma scaunul de sub ei.
Dacă USR nu înțelege că viitorul nu stă în reciclarea celor care au pierdut deja tot ce se putea pierde, ci în promovarea celor care livrează, atunci va rămâne doar o platformă de autopromovare pentru aceeași patru-cinci oameni care se cred indispensabili.
Poate că Lasconi nu a fost perfectă. Dar a fost reală, autentică, muncitoare – tot ce nu mai e conducerea USR. Și exact de asta a fost îndepărtată.
