Sunt patru ani de când l-am întâlnit prima dată pe Robert. Era un băiețel tăcut, cu ochii mari, care privea lumea mai mult din umbră. Era clasa a IV-a și învățase să scrie și să citească abia de curând.
Nu pentru că nu voia, ci pentru că viața lui fusese mereu cu câțiva pași în urmă față de colegii din clasă. Crescut într-o familie cu resurse limitate, cu drumuri grele și puține șanse, Robert învăța într-un colț de lume în care educația părea un lux, nu un drept.
Scriam atunci despre el pe LIFE.ro, cu emoția aceea pe care o ai când știi că scrii nu doar despre un copil, ci despre o întreagă generație lăsată în urmă de un sistem care funcționează doar pentru unii. A fost unul dintre primele articole care m-a făcut să cred și mai mult în ceea ce face Narada. Atunci, în pandemie, o tabletă – un simplu obiect pentru unii – a fost poarta lui Robert spre învățare. A fost gestul care i-a spus: „te vedem, meriți.”
Astăzi, m-am întors la el. Nu doar să văd ce mai face, ci să înțeleg cum arată transformarea atunci când îi dai timp, sprijin și încredere. L-am regăsit mai înalt, mai sigur, cu visuri conturate, cu planuri despre viitor și cu o voce. O voce care acum se aude clar… [continuare]
Accesați articolul integral pe life.ro
