economica.net
economica.netInternational

Alegeri SUA 2024: Tot mai mulţi democraţi din Congresul SUA se tem că Biden nu poate câştiga alegerile

Un număr tot mai mare de democraţi din Congresul Statelor Unite au declarat că se tem că preşedintele Joe Biden nu îl va putea învinge pe Donald Trump la alegerile din 5 noiembrie, deşi reuniunile cu uşile închise de marţi ale democraţilor s-au încheiat fără planuri de acţiune colectivă, relatează Reuters.

Un al şaptelea democrat din Camera Reprezentanţilor i-a cerut public lui Biden, în vârstă de 81 de ani, să renunţe la campania pentru un al doilea mandat, iar senatorul Michael Bennet a devenit primul democrat din Senat care a declarat că Biden nu poate câştiga alegerile, deşi nu i-a cerut explicit acestuia să renunţe.

„Donald Trump este pe cale, cred, să câştige aceste alegeri, şi poate câştiga cu o victorie covârşitoare şi să ia cu el Senatul şi Camera Reprezentanţilor”, a declarat senatorul democrat Michael Bennet într-un interviu pentru CNN.

Întrebat dacă Biden ar trebui să-şi încheie campania, el a răspuns: „Aceasta este o decizie pe care preşedintele trebuie să o ia”[continuare]


Accesați articolul integral pe economica.net

Declinarea răspunderii! stirihub.ro este un agregator automat al media din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (economica.net). Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – contact@stirihub.ro. Conținutul va fi șters în 24 de ore.

Care este reacția ta la acest articol?

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alții au citit si ...