Pentru copiii din București și Ilfov, vacanța dintre primele două module ale acestui an școlar a început cu o zi mai repede. În 27 octombrie, școlile au fost închise în cinstea Sfântului Dumitru cel Nou, conform contractului colectiv de muncă al profesorilor din București și Ilfov.
Aceasta a fost grija profesorilor la semnarea contractului colectiv? Între toate problemele din învățământ, toate problemele lor profesionale, toate lipsurile din educația copiilor, grija unor profesioniști ai învățământului, cu studii superioare, din Capitala țării a fost să mai scadă o zi din perioada de școală a elevilor, oricum cea mai redusă din UE?
Și asta în condițiile în care în octombire a mai existat o pauză, Ziua educației fiind sărbătorită prin închiderea școlilor, deci prin lipsa educației.
Venim după anii pandemiei când închiderea, în buna măsură aberantă a școlilor, chiar în localități care nu aveau înregistrat vreun caz de Covid, a provocat prejudicii majore în evoluția copiilor, lacune care probabil nu vor fi niciodată recuperate.
Venim după finalul anului școlar precedent, încheiat practic cu 3 săptămâni mai devreme, adică alte lacune…
Accesați articolul integral pe spotmedia.ro