Albaiulienii au dovedit din nou că sunt iubitori de teatru. Biletele la cele mai importante spectacole s-au epuizat, astfel că la debutul festivalului organizatorii au anunţat că acestea vor avea loc cu casa închisă.
Timp de cinci zile Alba Iulia se va transforma într-o destinaţie de excelenţă pentru iubitorii teatrului şi nu numai. Festivalul Internaţional de Teatru „Poveşti” aduce în acest an la Alba Iulia nume mari din teatrul românesc. Publicul îi va vedea pe Marcel Iureş, Vlad Zamfirescu, Maia Morgenstern, Marius Flora Vizante, şi Monica Davidescu.
Festivalul acoperă atât aşteptările copiilor, cărora le este dedicată fiecare dimineaţă de festival, cât şi gusturile celor mari, poate sătui de ofertele tot mai alambicat şi preţios denumite ale noilor culturi. Aşadar, poveşti şi atât, cu maximă deschidere către tot ceea ce încântă, atrage şi pune pe gânduri.
Festivalul, aflat la cea de a 7-a ediţie, organizat de Consiliul Judeţean Alba şi Teatrul de Păpuşi Prichindel aduce nume şi spectacole mari. Anul acesta, la Alba Iulia, îi vom vedea pe Marcel Iureş, Vlad Zamfirescu, Maia Morgenstern, Marius Flora Vizante, Monica Davidescu. Nici teatrele nu se lasă mai prejos: Gongul din Sibiu, „Nottara”, Odeonul, nelipsitele teatre „Țăndărică” din Bucureşti şi „Colibri” din Craiova. De asemenea, ne vor onora cu prezenţa şi trupele din străinătate (Elveţia, Moldova), cu spectacolele lor frumoase şi provocatoare.