Deputații din Bundestagul german i-au retras cancelarului, luni, încrederea. Votul, iniţiat de Scholz, deschide calea pentru organizarea alegerilor anticipate. Votul de încredere a fost cerut de către Scholz, după ce ministrul liberal al finanţelor a fost demis și reprezentanţii partidului liberal au părăsit coaliţia guvernamentală tripartită.
Guvernul cancelarului social-democrat Olaf Scholz se află în faza de dizolvare. Social-democrații care dețin 207 de mandate în Bundestag au votat, simbolic, pentru Scholz. Ecologiștii care au rămas în coaliţia guvernamentală și deţin 117 mandate parlamentare s-au abţinut de la votul de încredere, iniţiat de către șeful guvernului federal. Ca atare, Scholz nu a obţinut 367 de voturi necesare care ar fi prelungit agonia politică a executivului.
Guvernul actual, totuși, va rămîne la putere pînă la instalarea unui nou executiv. Potrivit legislaţiei germane, numai pierderea încrederii poate să deschidă calea spre alegeri noi. Astfel, președintele federal, Frank-Walter Steinmeier, este cel care, potrivit Constituţiei, are acum dreptul să dispună dizolvarea Bundestagului. Vor urma alegeri anticipate, programate pentru 23 februarie 2025… [continuare]
Accesați articolul integral pe rfi.ro