Teatrul Național „Radu Stanca” anunță punerea în vânzare a primului set de bilete pentru a XXIII-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, care se va desfășura în perioada 10 – 19 iunie 2016. Au fost puse în vânzare peste 8.000 de bilete, valabile pentru 35 de reprezentații programate în săli, din totalul de 131 de evenimente la care se percepe bilet.
În 9 aprilie, o nouă serie de bilete intră la vânzare: secțiunea Întâlnirea școlilor de Teatru, concertele din biserici și spectacolele programate la Teatrul de Balet (Casa de Cultură a Sindicatelor) și Sala Studio TNRS. Până la începutul lunii mai se va anunța programul complet de spectacole și evenimente speciale, care vor avea loc în cadrul Festivalului de la Sibiu.
Au rămas mai puțin de zece săptămâni până la FITS 2016, ediție care se va desfășura sub genericul „Building trust / Construind încredere”. Așa cum spectatorii festivalului s-au obișnuit deja, și în programul acestui an se regăsesc unele dintre cele mai importante personalități ale artelor spectacolului din lume, dar și unele dintre cele mai dinamice companii de teatru, dans sau circ, pregătite să susțină atmosfera superbă de festival.
Pe lângă spectacolele de teatru, dans, circ și muzică programate indoor, la FITS puteți participa la spectacolele de stradă (outdoor), spectacole lectură, conferințe speciale, lansări de carte, ateliere, filme, întâlnirea școlilor de teatru și Bursa de Spectacole de la Sibiu. Vă propunem o experiență complexă, cu un program de o calitate exemplară și de o diversitate unică.
Primele spectacole la care se pot cumpăra bilete
Una dintre cele mai așteptate vedete la această ediție este Tim Robbins, cunoscut publicului român mai ales pentru rolul din filmul „Închisoarea îngerilor”. Acesta va participa la festival în calitate de regizor al spectacolului ”A Midsummer Night’s Dream”/ „Visul unei nopți de vară”, realizat cu trupa The Actors’ Gang, a cărui fondator și director artistic este. De asemenea, renumitul actor va susține o conferință specială și va fi onorat cu o stea pe Aleea Celebrităților din Sibiu.
Eimuntas Nekrošius revine la FITS cu Meno Fortas Theatre și prezintă cea mai nouă producție în regia sa, spectacolul ”A Hunger Artist”/ „Un artist al foamei”. Polonia va fi reprezentată de regizorul și actorul Jarosław Fret care prezintă în cadrul festivalului ”Armine, Sister”/ „Armina, frumoasa mea soră”, împreună cu Teatr ZAR. Tot din Polonia vor veni Third Arrangement Theatre Company cu producția ”Pages from the Book of…”/ „Forța legământului”, regizată de Andrzej și Teresa Welminski, care au făcut parte din compania de actori a lui Tadeusz Kantor.
Producția de la Scottish Dance Theatre, ”YAMA”/ „Aerul tare al muntelui”, realizată împreună cu renumitul coregraf și dansator belgian, Damien Jalet, este un alt spectacol care nu trebuie ratat la FITS 2016.
Unul dintre cele mai reprezentative teatre de limba germană din lume, Thalia Theater GMBH vine la Sibiu cu prima parte din trilogia realizată din opera lui Émile Zola, ”Love. Trilogy of my Family I”/ „Iubire. Trilogia familiei mele I”. Acest spectacol eveniment poartă semnătura renumitului regizor Luk Perceval, care va susține o conferință specială și va fi onorat cu o stea pe Aleea Celebrităților.
Yamamoto Noh, o adevărată legendă, un teatru cu o istorie de peste 700 de ani, care a intrat în patrimoniul UNESCO, este invitat în România cu spectacolul ”The Demon of Adachi”/ „Demonul Muntelui”. Tot de pe tărâm nipon va veni și Haiyu-za Theatre cu producția ”Three Sisters”/„Trei surori”, o capodoperă în regia lui Hajime Mori.
În cadrul festivalului, publicul național și internațional va putea să se bucure și de cele mai noi spectacole ale TNRS: „Variațiunile Goldberg” în regia lui Charles Muller, „Moroi” în regia lui Alexandru Dabija, „Oameni obișnuiți”, un spectacol de Gianina Cărbunariu, „Noaptea bufonilor”, semnat de Alexa Visarion. De asemenea, la Fabrica de Cultură se vor relua mega-producțiile naționalului sibian „Faust”, „Metamorfoze” și „Lulu”, regizate de Silviu Purcărete.
Din sezonul românesc, au mai fost cuprinse în primul calup de bilete producții precum „Uf… Un minut de dans”, un spectacol realizat de Gigi Căciuleanu împreună cu compania sa, „Vestul singuratic” semnat de Cristi Juncu la Teatrul „C. I. Nottara”, „Alice”, regia Eugen Jebeleanu, produs de Teatrul pentru Copii și Tineret Gong. Teatrul Act aduce spectacolul „Omul pernă”, în regia lui Eugen Gyemant și „Apă de mină”. UnTeatru va prezenta la această ediție a FITS două producții: „The Sunset Limited”, regizat de cuplul Andrei și Andreea Grosu și „Cinci ore cu Mario” semnat de Mariana Cămărășan. Nu în ultimul rând, „Vanilla Skype”, un spectacol de Cătălin Ștefănescu, va avea două reprezentații, programate în 12 și 13 iunie.
La FITS 2016 sunt așteptați peste 2600 de artiști și invitați care vor prezenta peste 430 de spectacole și evenimente, produse în 70 de țări ale lumii, care vor fi susținute în 68 de spații de joc.
Ediția din acest an a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu va marca 10 ani de parteneriat cu EU-Japan Fest Japan Committee, pentru realizarea Programului de Voluntariat Japonia.
Pentru mai multe detalii despre primele spectacole scoase în vânzare la Sibiu puteți accesa www.sibfest.ro.***
Accesul publicului la evenimentele programate în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu se face pe baza tichetelor emise la Agenţia Teatrală din Sibiu, bd. Nicolae Bălcescu, nr. 17 (de marți până sâmbătă între orele 11:00 şi 18:00, iar duminică între orele 10:00 şi 14:00), precum şi în reţeaua naţională a magazinelor Germanos, Orange şi Vodafone, Librăriile Humanitas şi Cărtureşti sau online pe www.eventim.ro. Intrarea este liberă pentru evenimentele în aer liber, precum şi la evenimentele speciale (conferinţe speciale, spctacole-lectură și o parte din secțiunea film).
Accesul în spaţiile de joc acoperite va fi permis pe baza prezentării unui bilet valid, pentru o singură persoană, o singură dată. Biletul pe baza căruia se va face accesul trebuie păstrat pe toata durata evenimentului. Nu se pot face rezervări de bilete pentru spectacolele din cadrul Festivalului, locul în sala de spectacol fiind garantat doar prin cumpărarea biletului. Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu acceptă plata cash, cu cardul de credit (Visa Maestro şi Mastercard), precum şi prin ordin de plată (grupuri organizate). Intrarea în sala de spectacol după ora de începere a evenimentului, aşa cum apare aceasta tipărită pe bilet, nu este permisă. Neprezentarea la timp la spectacol duce la anularea biletului fără dreptul de rambursare sau utilizare la o altă reprezentaţie. Teatrul Naţional „Radu Stanca“ Sibiu oferă reduceri la bilete pentru elevi, studenţi şi pensionari doar pe baza unui document justificativ ce trebuie prezentat la intrarea în sala de spectacol. În cazul în care spectatorul nu îşi poate dovedi calitatea de elev, student sau pensionar, organizatorul îi poate refuza accesul în sală, fără a rambursa biletul sau până la achitarea diferenţei de preţ pentru bilet întreg. Este interzisă folosirea telefoanelor mobile, a aparatelor foto, precum şi a celor de înregistrare video sau audio pe toată durata desfăşurării evenimentelor indoor. În caz de îmbolnăvire a unui actor sau în caz de forţă majoră, organizatorii îşi rezervă dreptul de a face modificări în programul de spectacole, iar biletele vândute pot fi rambursate sau reînnoite pentru o altă reprezentaţie. Sumele rezultate din costurile suplimentare (transport, hotel, curier, taxe bancare etc.) nu vor fi acoperite de către organizator.
Programul de spectacole al Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu poate face obiectul unor modificări, iar varianta actualizată a programului va fi disponibilă în timp util pe www.sibfest.ro. Pentru orice informaţii sau neclarităţi vă rugăm să vă adresaţi pe email la [email protected].