ELECTRIC CASTLE FESTIVAL este primul festival din țară care mută muzica live și electronică din cluburi, pe scenele în aer liber ale unui castel!
Festivalul se va desfășura în perioada 21 – 23 iunie, la Castelul Bánffy, lângă Cluj-Napoca. Timp de 3 zile, pe cele 4 scene ale scenele festivalului vor urca 40 de artiști naționali și internaționali. Pendulum, James Zabiela, Télépopmusik Live, A.Skillz vs. Krafty Kuts, Dub Pistols Live, Wankelmut sau Suie Paparude sunt doar câteva dintre numele confirmate.
Electric Castle îi aduce pentru prima dată în România pe francezii de la Télépopmusik în formulă live – trupă nominalizată la US Grammy Awards (la categoria „Best Dance Track”). 2square, Antipop şi Fabrice Dumontau înființat trupa în 1997, iar un an mai târziu și-au lansat primul single oficial, „An Ordinary Life”. De-a lungul timpului, muzicienii Télépopmusik au colaborat cu Janet Jackson și au ajuns în topul celor mai bine vândute albume franceze. Melodiile lor au ajuns pe coloana sonoră a unor seriale cunoscute, precum „Nip Tuk” sau „Six Feet Under” și în reclamele unor mărci internaționale celebre.
Alături de ei, și-a confirmat prezența la festival și James Zabiela (Marea Britanie), al cărui spectacol a electrizat clujenii în urmă cu un an. Un geniu al muzicii electronice, artistul ce este în prezent imaginea Pioneer și-a început cariera încă din adolescență, ajungând în mai puțin de zece ani în topul celor mai talentați și apreciați DJ de pe glob. A fost, pe rând, Best International DJ, Best British DJ și printre primii 20 DJ-i în „Top 100 Cei Mai Buni DJ-i” al publicației DJ Mag.
Abonamentele cumpărate până în 17 mai costă 100 de lei, acopera întreaga perioadă a festivalului si pot fi achizitionate din rețeaua Eventim (inclusiv online) sau prin aplicatia mobile iOS/Android disponibila in Appstore.