click.ro
click.roInternet & Social Media

Rusia, penalizare istorică pentru Google! Răzbunarea de 365 de milioane de dolari

Rusia sancționat gigantul Google cu suma de aproape 365 de milioane de dolari (21,1 miliarde de ruble) pentru că refuzat să elimine videoclipurile de YouTube, care arată scene din războiul din Ucraina și oferă informații ce incriminează Kremlinul.Google a fost amendat luni cu 21,1 miliarde de ruble (373 de milioane de dolari) de către un tribunal de la Moscova, deoarece compania a refuzat să șteargă conținutul pe care Rusia îl consideră ilegal, deoarece ar include „știri false” despre conflictul din Ucraina, a anunțat autoritatea de reglementare a comunicațiilor din Rusia.


Citește și: Josep Borrell, declarații îngrijorătoare de la Bruxelles: „Este o problemă de viață și de moarte”


Moscova s-a opus acum ceva vreme conținutului distribuit de către platformele din afara granițelor, întrucât acestea nu ar respecta restricțiile impuse de Kremlin. Disputa cu privire la conținutul făcut public pe internet s-a întețit în momentul în care Rusia a invadat Ucraina, în februarie.

YouTube-ul Alphabet a devenit ținta specială a Kremlinului, dar, spre deosebire de Twitter, Facebook și Instagram, această platformă nu a fost blocată.


Nu rata nici: Sadici! Prizonier britanic, condamnat la moarte, pus să cânte imnul rusesc


Autoritatea de reglementare, Roskomnadzor, a declarat că Tribunalul Districtual Tagansky a amendat Google cu 21,1 miliarde de ruble pentru că nu a restricționat accesul utilizatorilor la materialele pe care Rusia le consideră «interzise», în special clipurile de pe YouTube ce relatează despre războiul din Ucraina.

Google amendat pentru clipurile care înfățișează situația războiului din Ucraina

Potrivit agenției Roskomnadzor, YouTube nu a șters «știrile false despre cursul operațiunii militare speciale din Ucraina, discreditând forțele armate ale Federației Ruse».

De asemenea, a mai spus că YouTube permite un conținut ce promovează opinii extremiste și solicită copiilor să participe la proteste neautorizate.


Află și: Mediul rural, fără pastile de iod, chiar și în unele sate cu farmacii


Amenda a fost calculată la o cotă din cifra de afaceri anuală a Google, în Rusia. La sfârșitul anului trecut, i s-a aplicat o penalizare similară de 7,2 miliarde de ruble, notează Reuters.

Contul bancar al unității din Rusia a Google a fost confiscat, ceea ce a determinat filiala să dea faliment și a făcut imposibilă plata personalului.

Rusia spune că desfășoară o „operațiune militară specială” în Ucraina pentru a dezamorsa o amenințare la adresa securității sale și pentru a-i proteja pe vorbitorii de limbă rusă de persecuție. Ucraina și aliații săi occidentali resping astfel de acuzații ca fiind pretexte fără temei pentru acapararea ilegală a anumitor regiuni strategice.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!


Citiți articolul original pe

Declinarea răspunderii! stirihub.ro este un agregator automat al media din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Toate mărcile aparțin proprietarilor lor de drept, toate materialele autorilor lor. Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – contact@stirihub.ro. Conținutul va fi șters în 24 de ore.

Care este reacția ta la acest articol?

Alții au citit si ...

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *