Rusia a expulzat un diplomat român, potrivit informațiilor furnizate, joi, de presa din Rusia și confirmate de Ministerul Afacerilor Externe al României.
Decizia Rusiei a fost anunțată oficial la data de 8 septembrie 2022.
„La 8 septembrie, însărcinatul cu afaceri al Romaniei în Federaţia Rusă, Cosmin Constantin Ioniţă, a fost invitat la Ministerul de Externe rus unde i-a fost înmânată o notă a ministerului privind declararea unui angajat al Ambasadei României în Rusia drept persona non grata”, a anunțat Ministerul rus de Externe.
Nu este indicat numele diplomatului român care a fost declarat persona non grata. Este de observat că persoana convocată pentru a i se comunica decizia Rusiei a fost Cosmin Ioniţă. Acesta este al doilea în ierarhia Ambasadei României, având funcția de prim-colaborator.
Ambasadorul României în Rusia este Cristian Istrate, numit în această funcție la începutul anului 2021. La momentul numirii, chiar președintele Rusiei, Vladimir Putin, se declara optimist cu privire la viitorul relațiilor Rusiei cu România. „Ne bazăm pe dezvoltarea unor relații reciproc avantajoase cu România. Suntem pregătiți să lucrăm împreună la intensificarea legăturilor politice, economice și umanitare. Există un bun potențial de cooperare în ceea ce privește regiunea Mării Negre”… [continuare]
Accesați articolul integral pe romanialibera.ro