Suntem într-un război civil și asta trebuie spus pe șleau. Nu e un titlu șocant, nu e o metaforă, e purul adevăr. România trăiește azi un conflict deschis între un premier care încearcă să reformeze un stat sufocat de ani de populism și o rețea de politruci, sinecuriști și funcționari care nu vor să piardă niciun privilegiu.
Ni s-a tot spus în ultimele zile, din mai multe ministere, același lucru: se trage de timp, proiectele sunt blocate, deciziile se amână intenționat. Miniștri care au încercat să împingă reformele mai departe au fost sabotați chiar din interiorul aparatului care ar trebui să îi sprijine. Nu e doar incompetență, e revoltă. O revoltă surdă, dar organizată. Rețeaua asta parazitară și-a simțit privilegiile amenințate și acum răspunde cu armele ei: tărăgănare, blocaj, sabotaj.
De fapt, trăim cel mai urât paradox: o țară neguvernată, dar cu un guvern activ. Premierul anunță reforme, Palatul Victoria e plin de planuri și comunicate, dar la firul ierbii, în ministere și agenții, totul se blochează. E ca și cum ai vrea să mergi cu mașina și apeși accelerația, dar cineva îți ține frâna trasă. Iar cei care fac asta nu sunt dușmani din afară, sunt chiar oamenii din interiorul statului.
Premierul Bolojan a ales să joace rolul de reformator, cu toate riscurile politice și personale. Dar ce poate face premierul și cei câțiva miniștri care chiar vor schimbare când au în față o caracatiță cu mii de tentacule? Pentru rețeaua de privilegiați care trăiește din sinecuri, nu contează nici deficitul bugetar, nici economia, nici democrația. Contează doar salariul de luna viitoare și confortul scaunului pe care l-au primit prin ordin de partid.
Și aici e drama: oamenii ăștia nici măcar nu au capacitatea să înțeleagă cât de mare e miza. Au mintea atât de îngustă încât nu pricep realitatea din jur și se agață doar de interesul imediat. Pentru ei, „așa a fost mereu” și „partidul rezolvă”. Cu astfel de mentalitate, cum să faci reformă? Cum să schimbi ceva într-o instituție unde funcționarul se simte stăpân, nu servitor public?
Sunt ministere întregi care funcționează azi ca niște bastioane de rezistență împotriva schimbării. Acolo, funcționarii nu mai sunt simpli angajați ai statului, sunt soldați ai rețelei. Apără privilegiile cu dinții, cu disperarea celui care știe că, dacă se schimbă ceva, pierde tot. Și sunt gata să sacrifice interesul național pentru interesul personal.
De ce să ne ascundem după deget? România nu e într-o criză politică obișnuită, e într-un conflict deschis între un guvern care încearcă să curețe mizeria și un sistem care refuză să fie curățat. E un război civil deghizat în birocrație. Nu vezi tancuri pe străzi, dar vezi proiecte blocate, facturi neplătite, investiții întârziate. Asta e gherila rețelei de sinecuriști: nu trag cu arme, trag de timp. Și efectele sunt la fel de devastatoare.
În toată această încleștare, e clar că Bolojan si guvernul nu poate să lupte singur. Dacă vrea să reziste, are nevoie de un front comun cu președintele Nicușor Dan. Iar acesta trebuie să renunțe la naivitate și să înțeleagă că nu mai e timp de experimente politice. Trebuie să pună mâna să treacă la treabă și să schimbe inclusiv vârful serviciilor de informații. Nu mai putem continua cu generali care s-au obișnuit să facă politică de culise în loc să apere interesul public.
Războiul e dus azi în ministere, în agenții, în birouri unde nu intră camerele de filmat. Dar e real și fiecare zi pierdută înseamnă o șansă mai mică pentru reformă. Rețeaua mizează pe timp și pe inerție, știe că oboseala publică și scandalurile pot dărâma mai ușor un guvern decât poate face ea prin lovituri directe.
Suntem la o răscruce cum n-am mai fost de 35 de ani. Ori acceptăm că reformele se fac cu prețul unui conflict dur și mergem înainte, ori lăsăm rețeaua mafiotă să mai câștige o bătălie și să condamne țara la încă un ciclu de stagnare.
