CMC Abroad este o companie cu peste 10 ani de experiență în recrutarea forței de muncă, recunoscută pentru seriozitatea transparența și angajamentul față de partenerii săi. CMC Abroad a devenit rapid un partener de încredere pentru angajatorii din România, oferindu-le soluții personalizate și acces la o forță de muncă calificată din țări precum India și Nepal, și are reputație solidă construită prin respectarea standardelor înalte și prin adaptarea continuă la cerințele pieței.
Compania a devenit un nume de referință în domeniu datorită măsurilor luate pentru a asigura calitatea serviciilor dar și datorită relațiilor avute cu instituțiile guvernamentale. CMC Abroad sprijină atât angajatorii, cât și forța de muncă, contribuind semnificativ la dezvoltarea economică și socială. Această dedicare a transformat CMC Abroad într-un partener de bază și un lider pe piața muncii din România.
Pentru început, povestiți-ne puțin despre CMC Abroad și rolul pe care îl joacă pe piața forței de muncă din România.
Compania are un singur profil de activitate: recrutarea forței de muncă. Prin seriozitatea și corectitudinea de care am dat dovadă în cei 10 ani de activitate, ne-am creat un renume printre firmele cu același profil.
Ce măsuri ați luat pentru a asigura calitatea forței de muncă aduse în România și pentru a răspunde necesităților specifice ale angajatorilor?
Totul începe din procesul de recrutare. Noi ne asigurăm înainte dacă un muncitor corespunde în toate aspectele pentru a fi selectat. Nu doar calificarea ne interesează, ci și situația familială. Vrem să fie o persoană de încredere pe care se poate conta în perioada contractuală.
Cum ați reușit să dezvoltați parteneriate durabile cu instituțiile guvernamentale din România în vederea îmbunătățirii condițiilor de muncă pentru muncitori?
Am plecat de la bun început cu dorința de a fi transparenți. Orice detaliu legislativ a fost luat în considerare. Am știut de când am pornit că asta ar fi o condiție esențială pentru a rezista pe acest profil.
Cum gestionați situațiile de criză și cum ați reacționat la provocările generate de evenimentele neprevăzute, cum ar fi pandemia de COVID-19?
Nu le-am considerat impedimente, ci parte din viață. Nu doar un singur domeniu suferă când apar situații de criză. Ele au implicații în lanț. In acea perioadă am încercat să controlăm și să ne consolidăm baza de date cu persoane viabile.
Care au fost cele mai semnificative proiecte sau realizări ale CMC Abroad în România până în prezent?
Am început cu orașul unde m-am dezvoltat profesional, Aradul, dar am continuat cu centre comerciale din țară: Cluj-Napoca, București, Oltenia, și Constanța. Sunt și alte localități unde am fost solicitați in vederea unei colaborări.
Cum sprijină CMC Abroad dezvoltarea economică și infrastructura locală în comunitățile din care provin muncitorii din India și Nepal?
La nivel național, fiecare muncitor, deoarece are un contract legal, își plătește taxele și impozitele aferente veniturilor primite. Orice calcul făcut la „prima strigare” arată că în bugetul statului intră sumele aferente. La nivel local, muncitorii sunt liberi să achiziționeze lucruri de stricta necesitate, contribuind la cifra de afaceri a anumitor firme. Schimburile culturale sau gastronomice sunt suplimentare.
Cum se încadrează CMC Abroad în contextul evoluției tehnologice, precum automatizarea și digitalizarea, care afectează industria forței de muncă?
În baza de date, noi dispunem de suficienți lucrători cu aptitudini domenii tehnice de înalt nivel. India este recunoscută pe plan mondial în această privință. Considerăm că putem fi un jucător important și în această zonă pentru clienții noștri.
Cum ați construit și menținut o reputație solidă pe piața forței de muncă din România și la nivel internațional?
Seriozitate, rigurozitate, consecvență, fără compromisuri- aceste criterii fac parte din CV-ul companiei noastre. Nu am făcut rabat de la nicio cerință legale, și nici de la vreo condiție rezonabila din partea clienților.
Ce planuri aveți pentru dezvoltarea și consolidarea CMC Abroad în viitor, atât în România, cât și la nivel global?
Deoarece cazarea reprezintă un criteriu important pentru ca un muncitor să lucreze pe teritoriul României, ne-am angajat ca acest aspect să-l îndeplinim prin eforturi proprii. Deși presupune un efort financiar consistent, pe termen lung va fi un mare avantaj.
Ce mesaj transmiteți celor care sunt interesați de colaborarea cu CMC Abroad și care ar dori să afle mai multe despre oportunitățile oferite de companie?
Dacă vor să ne contacteze, orice detaliu se va discuta in mod deschis.






















































































