Film
FilminfoFestival

Rabin, The Last Day, în regia lui Amos Gitai, a câștigat Trofeul Cinepolitica 2016

Trofeul Cinepolitica, marele premiu al festivalului, oferit de Institutul Cultural Român, a fost câștigat de filmul Yitzhak Rabin, ultima zi/ Rabin, The Last Day, “pentru calitatea excepțională a unei autopsii cinematografice de referință. Filmul  aduce lumină într-unul dintre cele mai dramatice și controversate momente ale istoriei contemporane și, în același timp, dovedește încă o dată valoarea de artist a regizorului Amos Gitai.”

Rabin The Last Day

Surpinzător și complex, filmul urmăreşte într-o manieră sobră, chirurgicală, „autopsia” instituţională care a urmat teribilului asasinat al fostului premier israelian, laureat al Premiului Nobel pentru Pace. Demersul este susținut de imagini de arhivă foarte valoroase, iar reconstituirile dramatizate sunt fidele realității.
Cea de-a cincea ediție a Festivalului Internațional Cinepolitica s-a încheiat duminică, 17 aprilie, cu premiera filmului Copilăria unui lider/ The Childhood of a Leader, debutul regizoral al actorului Brady Corbet, un proiect ambițios, zgomotos și controversat. Inspirat de copilăria multor dictatori ai secolului XX, filmul este un portret amenințător al Răului în devenire.

DURAK

Titlul de Cel mai bun film politic i-a revenit producției rusești regizate de Yuriy Bikov, Prostul / Durak “pentru puternica sa poveste – lupta individului de rând cu sistemul corupt și meschin – dar și pentru nivelul cinematografic de excepție al întregii producții.”

LES CHEVALIERS BLANCS

O mențiune specială i-a fost acordată filmului Cavalerii Albi/ Les Chevaliers Blancs (r. Joachim Lafosse), o dramă puternică, inspirată de un caz real care a șocat Franța în 2007: răpirea a peste 100 de copii ciadezi de către membrii bine intenționați ai unui ONG francez.
Cele șapte filme din competiția Cinepolitica au fost jurizate de Stelian Tănase (scriitor, jurnalist și analist politic), Vintilă Mihăilescu (antropolog, profesor universitar și şeful Catedrei de Sociologie a Facultăţii de Ştiinţe Politice) și Radu F. Alexandru (dramaturg, prozator și politician).
Festivalul Internațional de Film Cinepolitica a avut loc în perioada 13 – 17 aprilie, la Cinema Elvira Popescu din București și a adus, ca de obicei, o selecție de filme noi, provocatoare, care ating subiectele arzătoare ale momentului: terorism, corupție, extremism s.a.m.d.

***

Organizat de Asociaţia Cultură şi Imagine, Festivalul Internațional de Film Cinepolitica este patronat de Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC) şi de Universitatea Naţională de Arte (UNArte). Evenimentul este finanțat de Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC).
Parteneri instituționali: Institutul Cultural Român, Uniunea Cineaștilor din România, Institutul Francez, British Council, Delegația Valonia-Bruxelles
Susținut de: Radio România Cultural, RFI România
Parteneri media: Cațavencii, Observatorul Cultural, Zile și Nopți, Cinemagia, Cinefan,  CinemaRx, AaRC.ro, calendarevenimente.ro, movienews.ro, Politic All, Revista @Film, Urban.ro, Urban Things, Ziarul Metropolis, umblat.ro, Republica.ro, Revista Regard, Foreign Policy România
Ne găsiți pe: www.cinepolitica.ro | Facebook: www.facebook.com/cinepolitica.filmfestival

Care este reacția ta la acest articol?


    Warning: gethostbyaddr(): Address is not a valid IPv4 or IPv6 address in /home/petradhx/public_html/wp-content/plugins/newsy-reaction/class.newsy-reaction.php on line 732
  • 0
    De acord
    De acord

  • Warning: gethostbyaddr(): Address is not a valid IPv4 or IPv6 address in /home/petradhx/public_html/wp-content/plugins/newsy-reaction/class.newsy-reaction.php on line 732
  • 0
    Felicitari
    Felicitari

  • Warning: gethostbyaddr(): Address is not a valid IPv4 or IPv6 address in /home/petradhx/public_html/wp-content/plugins/newsy-reaction/class.newsy-reaction.php on line 732
  • 0
    Lovely
    Lovely

  • Warning: gethostbyaddr(): Address is not a valid IPv4 or IPv6 address in /home/petradhx/public_html/wp-content/plugins/newsy-reaction/class.newsy-reaction.php on line 732
  • 0
    HAHAHA!
    HAHAHA!

  • Warning: gethostbyaddr(): Address is not a valid IPv4 or IPv6 address in /home/petradhx/public_html/wp-content/plugins/newsy-reaction/class.newsy-reaction.php on line 732
  • 0
    Wow
    Wow

  • Warning: gethostbyaddr(): Address is not a valid IPv4 or IPv6 address in /home/petradhx/public_html/wp-content/plugins/newsy-reaction/class.newsy-reaction.php on line 732
  • 0
    Suparator
    Suparator

  • Warning: gethostbyaddr(): Address is not a valid IPv4 or IPv6 address in /home/petradhx/public_html/wp-content/plugins/newsy-reaction/class.newsy-reaction.php on line 732
  • 0
    Enervant
    Enervant

Alții au citit si ...

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *