Primul festival de dans istoric din România se va desfăşura în perioada 7-8 noiembrie la Centrul Cultural Reduta, au anunţat marţi, într-o conferinţă de presă organizatorii evenimentului.
“Prin caracterul inedit, inovator şi interactiv, proiectul de organizare a primului festival de dans istoric din România, reprezintă o premieră absolută în planul valorificării patrimoniului imaterial din România. Această iniţiativă se încadrează în priorităţile locale de transformare a Braşovului în cel mai vizitat oraş din România, respectiv în devenirea judeţului Braşov drept cel mai turistic judeţ al ţării. Replicarea festivalului în anii următori, dublată de creşterea anvergurii acestuia la nivel naţional şi ulterior internaţional, poate duce la înscrierea Braşovului pe harta evenimentelor de nivel european”, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, directorul Muzeului Casa Mureşenilor Valer Rus, instituţie care a iniţiat proiectul.
În timpul organizării festivalului va fi prezentată şi o expoziţie fotodocumentară multimedia despre evoluţia dansului de societate ROMANA, zece demonstraţii cu grupurile de dansatori, urmate de ateliere în care spectatorii pot învăţa primele măsuri ale dansurilor prezentate sub îndrumarea instructorilor, scurte conferinţe de specialitate, secvenţe muzicale susţinute de formaţia de muzică veche Codex şi demonstraţii profesioniste asigurate de Ansamblul Passeggio, corespunzătoare tematicii festivalului.
Cursurile de dans istoric adresate amatorilor au început în 23 septembrie şi se desfăşoară până în 6 noiembrie, la Muzeul Casa Mureşenilor, unde sunt predate următoarele dansuri: Pavana, Gagliarda, Allemanda, Sarabanda, Gavota, Giga, Menuet, Cadril, Cotillon, Polka. 50 de tineri din Braşov, dar şi din judeţul Covasna s-au încsris la cursuri, a mai spus directorul muzeului.
Muzeul Casa Mureşenilor îşi va consolida statutul de lider naţional în promovarea dansurilor istorice, proces început odată cu programul de revitalizare a dansului de societate ROMANA, dans creat în anul 1850 la Braşov de Iacob Mureşianu.
În anul 2010 muzeul a derulat proiectul “ROMANA -renaşterea unui dans din patrimoniul naţional, românesc”, în anul 2012 proiectele “Lecţiuni de dansu” organizat la Iaşi şi “ROMANA pentru toţi-un dans istoric se întoarce în comunitate”, iar în luna mai 2013, proiectul “ROMANA un dans istoric de societate românesc”, promovat la Castelul Potzneusiedl din Austria.
Proiectul “Festivalul de dans istoric ROMANA” este finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional în cadrul sesiunii de finanţare II /2013, aria tematică Artele spectacolului-dans.